METEO Temperaturi scăzute, rafale de până la 80 km/h, zăpadă viscolită

Sursa foto: IJJ Dâmbovița

Luni, 27 noiembrie 2023, vremea va fi rece, iar în majoritatea zonelor țării va bate vântul. Regimul pluviometric va fi excedentar, mai ales în regiunile vestice, sud-estice și la munte, notează Antena1.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că la primele ore ale dimineții, în Moldova, Dobrogea, sudul și vestul Olteniei și sud-vestul Munteniei vântul va avea intensificări, cu viteze de 55…65 km/h.

Vânt puternic va fi și în Carpații Meridionali și local în Carpații Orientali, iar la începutul nopții și pe litoral și în Delta Dunării, unde rafalele vor atinge în general  70…80 km/h.

În zona de est și sud-est a României, precum și la munte, zăpada depusă va fi viscolită, iar temporar vizibilitatea va fi redusă.

În restul zilei, pe întreg teritoriul României, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână.

Abaterea termică negativă  va fi mai accentuată în jumătatea nordică a țării. Regimul pluviometric va fi excedentar la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile vestice, sud-estice și la munte.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: