Managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași: Trebuie să evităm consumul de pește exotic și să fim atenți la conserve

medic
Sursa foto: Pixabay

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” Iaşi, dr. Florin Roşu, a declarat, luni, că populaţia trebuie să evite anumite tipuri de peşte şi să fie atentă la conservele de peşte pe care le consumă, deoarece există riscul unor toxiinfecţii.

Medicul a atras atenţia că în anumite perioade ale anului, mai multe specii de peşte şi crustacee pot conţine biotoxine otrăvitoare, persistente inclusiv după gătire, şi a spus că peştii cu aceste toxine nu arată rău, nu miros urât şi nici au un gust schimbat. În unele situaţii, gătirea, marinarea sau congelarea nu distrug aceste toxine şi prin urmare, otrăvirea este inevitabilă.

„Acest fapt este întâlnit mai ales la peştii din regiunile tropicală şi subtropicală. Cea mai frecventă intoxicaţie este cea cu toxina botulinică. Aceasta prezintă caracteristici specifice. Pacientul prezintă vedere dublă, la un moment dat prezintă o paralizie la nivel facial, caracterizată prin căderea pleoapei, pacientul nu mai poate deschide ochii. Această paralizie a musculaturii începe să coboare, pacientul prezintă disfagie, greutate la înghiţire, până ce acest reflex este cu totul abolit, adică dispare, iar dacă nu se intervine la timp, pacientul va suferi un stop respirator, pentru că paralizia va afecta şi muşchii respiratori. În general, o toxină contractată de la peşte este caracterizată de greaţă, vărsături, crampe abdominale, scaune diareice. (…) Trebuie să evităm consumul de peşte exotic, iar conservele de peşte, dacă prezintă capacul umflat şi au un aspect şi un miros care ne duc probabil spre o toxină, nu le consumăm”, a precizat dr. Florin Roşu.

El a avertizat cu privire la riscurile apariţiei deshidratărilor puternice, menţionând că mai ales în cazul bătrânilor şi al copiilor, acest lucru influenţează negativ starea de sănătate, putând duce şi la deces.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: