Primarul și-ar fi luat măsuri de precauție care să nu fie prins de procurori: întâlnirile cu denunțătorul erau în afara programului sau în weekend, în alte birouri ale primăriei, pentru a nu fi înregistrat
DNA a descoperit că în conturile soției primarului apar „depuneri în numerar a unor sume foarte mari de bani”
Primarul PSD își construise și o vilă de peste 300.000 de euro pentru care, deși finalizată, își prelungise autorizația de construire până în anul 2025. Autorizația ar fi fost emisă soției sale.
În timp ce era și primar, Ion Georgescu s-a reîncadrat după 20 de ani la SC Automobile Dacia SA, ca să ia salarii compensatorii.
Procurorii DNA cred că suma primită de primarul PSD, Ion Georgescu de la SC Automobile Dacia SA ar fi fost obținută „printr-un artificiu conceput de inculpat în care au fost angrenate persoane angajate în cadrul SC Automobile Dacia SA”.
Pe cele 3 conturi ale primarului PSD apar cumpărături cu cardul de la Douglas Baneasa, Victoria s Secret, GEOX Baneasa, Nisa Pitești, Armani Exchange, Peek & Cloppenburg, Sephora Cosmetics
Procurorii DNA Pitești l-au trimis în judecată zilele trecute, în stare de arest preventiv, pe primarul PSD al localității Mioveni, Ion Georgescu (63 de ani), pentru presupusa săvârșire a infracțiunii de trafic de influență.
Ion Georgescu a fost primar al orașului Mioveni ( Argeș) din 2006 și nu avea antecedente penale. Acum este în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Argeș.
Primarul, susțin procurorii, ar fi acceptat promisiunea oferirii de către Nicolae Valerică, un amic al său de 30 de ani, a sumei de 30.000 de euro, din care a primit efectiv suma de 10.000 euro, pentru a interveni pe lângă persoane cu funcții de conducere din cadrul Spitalului Orășenesc Mioveni, în vederea încadrării fiicei acestuia din urmă, în funcția de medic chirurgie generală la această unitate medicală.
În condițiile în care fiica lui Nicolae Valerică nu a fost încadrată pe un post de medic la Spitalul Orășenesc Mioveni și văzând nemulțumirea lui Nicolae Valerică, cu privire la tergiversarea onorării acestei promisiuni, la data de 04.10.2023, inculpatul Georgescu Ion, în sediul Primăriei orașului Mioveni, i-a restituit suma de bani primită cu titlu de avans de la martor, respectiv 10.000 euro, împrejurarea ce a fost constatată de către organele de urmărire penală.
La începutul lunii octombrie 2023, în momentul reținerii sale de către DNA, primarul a spus reporterilor: „Nu am luat, am dat”.
Rechizitoriul procurorilor trimis în instanță cuprinde o serie de discuții audio sau de pe Whatsapp purtate de-a lungul timpului între martorul denunțător Nicolae Valerică și primarul PSD de Mioveni cu privire la încadrarea fiicei primului ca medic de chirurgie generală.
În cadrul acestor discuții primarul i-ar fi promis lui Nicolae Valerică că rezolvă situația.
„La afirmația martorului Nicolae Valerică că i-a oferit 30.000 euro, din care în luna decembrie i-a dat 10.000 euro, inculpatul Georgescu Ion nu a negat și nu l-a contrazis, mai mult decât atât acesta continuând discuția cu martorul, la afirmația acestuia ,,…dacă considerați că nu se mai poate…nu mai vin și cu asta-basta.” răspunzând ,,Vrei să vii…vii…mă suni marți la 12 pentru miercuri și joi. Dacă nu, îmi spui și nicio problemă.”
Această ultima afirmație a inculpatului Georgescu Ion”dacă nu, îmi spui și nicio problemă.” arată disponibilitatea sa de a-i restitui cei 10.000 euro primiți pentru a interveni în scopul încadrării fiicei martorului Nicolae Valerică la Spitalul Orășenesc Mioveni, disponibilitate ce s-a și materializat peste câteva zile, respectiv în data de 04.10.2023 când l-a chemat seara pe martor în sediul Primăriei Mioveni și i-a restituit această sumă, împrejurare constatată, în mod direct, de către organele de urmărire penală. (…) La data de 04.10.2023 când inculpatul Georgescu Ion i-a restituit martorului suma de 10.000 euro primită de la acesta în luna decembrie 2022, tot în scop de precauție și teamă a calificat-o ca ”împrumut” și fără a rosti acesta sumă, întrebându-l pe martor ,,Care este, valoarea împrumutului?”. Dincolo de aceasta, în orice situație de împrumut, cu siguranță împrumutatul ar ști valoarea împrumutului, fără a-l mai întreba pe împrumutător.
Faptul că aceasta nu reprezenta un împrumut este reliefat în această discuție și de răspunsul martorului Nicolae Valerică: ,,Păi,în decembrie v-am dat 10 mii de euro, în contul la ce discutasem noi”, moment în care inculpatul Georgescu Ion dă din cap în semn afirmativ, înmânându-i martorului suma de 10.000 euro, după care la afirmația martorului :,,Îmi pare rău că s-a ajuns aici, trebuia să… să ne înțelegem de la început” inculpatul a oftat, răspunzând ”Viața merge înainte și om vedea” , ceea ce subliniază și mai mult că suma restituită era parte a unei înțelegeri dintre cei doi și nu un împrumut”, arată procurorii.
Nicolae Valerică, scosese pe 6 mai 2022, 40.000 de euro din bancă, iar 30.000 ar fi trebuit să ofere primarului Georgescu, pentru încadrarea fiicei sale.
Procurorii notează că primarul PSD și-ar fi luat măsuri de precauție când discuta cu denunțătorul Nicolae Valerică:
„Probele administrate au relevat și faptul că inculpatul Georgescu Ion își lua măsuri de precauție pentru a nu fi depistat de organele de anchetă, în condițiile în care, pe de o parte, întâlnirile cu martorul Nicolae Valerică au avut loc în sediul Primăriei orașului Mioveni, în afara programului, fie după ora 16.00, fie în week-end, pentru a minimaliza șansele ca cei doi să fie observați împreună de angajați sau persoane care ar fi venit la instituția publică, iar pe de altă parte, nu îl conducea pe martorul Nicolae Valerică în biroul său de lucru, ci în alte birouri, acesta fiind o măsură pentru a evita o eventuală înregistrare pe care organele de urmărire penală ar fi efectuat-o, în condițiile legii, cu aparatură montată în biroul său de lucru.
De altfel, inclusiv pentru a termina discuțiile avute cu martorul Nicolae Valerică a luat decizia să îi restituie suma de 10.000 de euro pe care o primise în derularea activității infracționale specifice infracțiunii de trafic de influență, însă acesta își pregătise o variantă de lucru care să creeze aparența că banii nu aveau legătură cu infracțiunea de corupție comisă, susținând că cei 10.000 euro reprezintă restituirea unui împrumut care ar fi fost acordat în anul 2022.
Așa cum s-a arătat mai sus, cu ocazia celor patru discuții purtate în mediu ambiental, care au fost înregistrate în mod autorizat de către organele de urmărire penală, cei doi nu au discutat de vreun împrumut, iar în raport de cei 10.000 euro s-a discutat doar că reprezintă partea primită din cei 30.000 de euro, ca și obiect al infracțiunii de trafic de influență”.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News