Un grup de 41 de persoane, între care „guru” român Gregorian Bivolaru, au fost reţinute marţi în Franţa, sub bănuiala că au legături cu o sectă internaţională acuzată de numeroase derive sub acoperirea practicării yoga, au consemnat AFP şi franceinfo, citând surse judiciare. Informaţiile au apărut iniţial în cotidianul Liberation.
Gregorian Bivolaru (71 de ani) este fondatorul acestei mişcări internaţionale de yoga controversate, au precizat sursele. Poliţia a mobilizat pentru această operaţiune 175 de ofiţeri la Paris şi în departamentele Seine-et-Marne, Val de Marne şi Alpii Maritimi; în momentul arestării lui Bivolaru, din casa unde locuia acesta au fost „extrase” 26 de femei, unde acestea erau reţinute „în condiţii de spaţiu şi igienă deplorabile”, notează Agerpres.
O sectă bazată pe tantra yoga
Potrivit sursei judiciare citate, primele elemente lasă să se înţeleagă că respectiva sectă internaţională era axată în special pe tantra yoga (trezirea spiritualităţii prin intermediul sexualităţii, explică franceinfo) şi că „învăţăturile” erau menite să condiţioneze victimele să accepte relaţii sexuale, folosindu-se tehnici de manipulare mentală care urmăresc suprimarea, în rândul victimelor, a oricărei noţiuni de consimţâmânt în cadrul raporturilor sexuale.
Oficiul central de urmărire a violenţelor împotriva persoanelor (OCRVP) a primit plângerile a trei femei victime ale organizaţiei care au declarat că au fost sechestrate într-un pavilion şi au fost constrânse la anumite practici sexuale. Potrivit aceleiaşi surse, „cursurile” organizate de Gregorian Bivolaru urmăreau să-i determine pe participanţi să ia parte la activităţi sexuale şi / sau fizice; mai mulţi participanţi au denunţat faptul că au fost constrânşi să-şi plătească „sejurul”făcând video-chat, în cazul femeilor, sau munci manuale, în cazul bărbaţilor.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News