INTERVIU Preşedintele CNPP, precizări pentru pensionari. Când se vor face recalculările

Foto: PS News

Realizarea platformei RODPA1 a fost lansată miercuri, 29.11 a.c., de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), ca parte a proiectului „Eficientizarea activităţii CNPP pentru determinarea legislaţiei aplicabile lucrătorilor migranţi, la nivelul sistemului public de pensii din România”. Preşedintele CNPP, Daniel Baciu a acordat un interviu PS News în care a vorbit, mai detaliat, despre acest pas important în digitalizarea serviciilor uneia dintre cele mai importante instituții din România, Casa Națională de Pensii Publice.

PS News: Domnule președinte spuneați că în 2020 ați găsit doar o jumătate de pagină a proiectului. Cum a fost?

Daniel Baciu: Era cererea de finanțare către POCA care era deja aprobată și nu avea cine să o implementeze. Acesta  a fost rolul meu, pentru că de fapt eu am fost un liant pentru colegii mei și i-am încurajat și am folosit expertiza mea încercând să implementăm acest proiect, astfel încât de la 01/01/2024 proiectul efectiv intră, efectiv, în producție. Proiectul s-a desfăşurat pe o perioada de peste 3 ani, dar suntem mulțumiți,  rezultatul este un mare avantaj pentru toţi contribuabilii din România care doresc obţinerea documentului portabil A1, ce atestă plata contribuţiilor sociale în România.

PS News: Cât a costat acest proiect?

Daniel Baciu: Valoarea totală a acestui proiect este de 16 milioane de lei, din care 13,2 milioane este cofinanţare din partea Uniunii Europene. Așa cum spuneam, Casa Națională de Pensii a demarat în august 2020 acest proiect cu finanțare europeană care viza o serie de măsuri prioritare, cum ar fi posibilitatea constituirii dosarelor electronice pentru solicitații care au emis deja cereri de eliberare a documentului portabil A1.

PS News: Care a fost perioada cea mai grea a construcției acestui proiect?

Daniel Baciu: Știți…de-a lungul timpului am avut tot felul de de provocări cu privire la modul de implementare (trebuie neapărat să punem niște condiții prevăzute de regulamentele europene cu privire la eligibilitatea celor care îndeplinesc condițiile de acordare a acestui formular A1). Au fost tot felul de provocări de-a lungul timpului iar aceste condiții au impus protocoale cu toate instituțiile cu care noi interacționăm și accesăm bazele de date. Este vorba de ANAF, de Registrul Comerțului, Inspecția Muncii unde a trebui să mergem, să negociem și să încheiem protocoale pentru a ne da dreptul să accesăm. Le mulțumesc, inclusiv conducătorilor acestor instituții, pentru că până la urmă au înțeles și au colaborat, astfel încât avem deja protocoale încheiate și proiectul este funcțional.

PS News: Cum procedăm, practic, pentru a obtine formularul A1?

Daniel Baciu: Fiecare solicitant va putea să-şi creeze un user şi să primească o parolă în cadrul viitoarei aplicaţii RODPA1. Va încărca documente şi informaţiile cerute şi va primi automat un număr de înregistrare. Odată încărcate, informaţiile vor fi coroborate cu bazele de date ale Casei Naţionale de Pensii, ANAF, ONRC şi Inspecţia Muncii. Formularele A1 vor fi generate în mod automat dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de cadrul legal aplicabil în domeniu.

PS News: Domnule președinte, se elimină frauda. Vorbesc despre munca la negru.

Daniel Baciu: Nu este domeniul de competență al Casei Naționale de Pensii. Noi trebuie doar să îndeplinim condițiile prevăzute în regulamentele europene cu privire la eligibilitate acordării acestui document portabil A1. Restul, reprezinta alte instituții ale statului care se ocupă de ceea ce spuneți dumneavoastra, de muncă la negru. Noi am încercat doar să eficientizăm această activitate astfel încât oamenii să nu mai fie puși pe drumuri și A1 să fie eliberat într-un mod automat foarte ușor, oamenii să meargă să își ducă contractele la la final în țările unde au semnat aceste contracte. În afară de țările Uniunii Europene sunt și alte țări care au acorduri semnate cu România.

PS News: Evident că acest proces este complet automatizat, rapid și nu mai există influența factorului uman. Care este termenul de soluționare a unui dosar?

Daniel Baciu: Trebuie să ținem cont de regulamentele europene unde termenul mediu de soluționare este de 30 de zile, dar dacă sunt urgențe și oamenii chiar au o urgență de a merge în șantier și au un contract ferm, semnat să știți că sunt limite de soluționare mai rapide pentru situații excepționale.

PS News: Pregatiti digitalizarea celor 5 milioane de dosare din sistemul public de pensii.

Daniel Baciu: In acest proces de digitalizare, am trecut de 95%.  Aşteptăm ca zilele acestea, noua lege a pensiilor să fie publicată în Monitorul Oficial. Atunci când va intra în vigoare, sper să reuşim să facem recalcularea acestor dosare, astfel încât la anul ( n.r. septembrie 2024) oamenii să primească pensiile recalculate.

PS News: Care sunt proiectele cu care începeți 2024?

Daniel Baciu: Avem multe proiecte, nu pot să vă spun doar unul. Chiar în momentul de față avem un proiect foarte important cumpărăm aproximativ 2500 de calculatoare All-In-One pentru dotarea Caselor Teritoriale de Pensii, deci un proiect destul de mare. Încercăm să luăm calculatoare de ultimă generație. Probabil că în decembrie urmează ca aceste calculatoare, o parte din ele, să fie livrate. Continuăm și în luna ianuarie, astfel încât oamenii se beneficiază de niște computere noi, de ultimă generație, acestea fiind foarte utile și în implementarea noii Legi a pensiiilor.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: