Nou protest al angajaţilor TESA în faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, nemulţumiţi de inechităţile salariale

Sursa foto: Facebook

Protestul angajaţilor TESA din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău continuă, marţi, aceştia ieşind în faţa unităţii sanitare pentru a cere eliminarea inechităţilor salariale.

De la ora 10.00, mai mulţi economişti, jurişti, ingineri, referenţi de specialitate, muncitori, magazineri, liftieri, garderobieri şi telefonişti au ieşit în faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău pentru a-şi exprima nemulţumirile şi a cere eliminarea inechităţilor salariale din sistemul sanitar.
Reprezentanţii protestarilor afirmă, într-un comunicat de presă, că protestul va continua sub diverse forme până când se vor lua măsuri concrete de majorare a salariilor personalului TESA din spitale.
Protestul salariaţilor TESA va continua, la Bucureşti, în 12 decembrie, când aceştia vor participa la manifestaţia organizată de către Uniunea Sindicatelor TESA, pentru a-şi face auzite revendicările.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: