PARIS
Marți, Franța intră în alertă maximă, după ce au fost detectate noi cazuri de gripă aviară, obligând fermele de păsări să ia măsuri pentru a opri răspândirea virusului extrem de contagios. Decizia, luată de Ministerul Agriculturii, a fost publicată marți în Jurnalul Oficial.
Gripa aviară a dus la sacrificarea a sute de milioane de păsări din întreaga lume în ultimii ani. Aceasta lovește de obicei toamna și iarna și s-a răspândit în ultimele săptămâni în multe țări europene, inclusiv în Germania, Olanda și Belgia. Deși gripa aviară este inofensivă din punct de vedere alimentar, răspândirea ei reprezintă un motiv de îngrijorare pentru guverne și pentru industria avicolă, din cauza efectelor devastatoare pe care le poate avea asupra păsărilor de curte, a posibilității de a impune restricții comerciale și a riscului de transmitere la om, conform Reuters.
ROMA | MADRID
Polițiștii din Spania și Italia au arestat 11 persoane și au confiscat peste 5.000 de litri de ulei de măsline falsificat, după ce au dejucat o bandă internațională care ar fi încercat să obțină profituri prin prezentarea unor uleiuri ieftine ca fiind echivalentul lor mai scump. Investigația, desfășurată de Guardia Civil împreună cu carabinierii italieni și Europol, a dus la raiduri în ambele țări și la percheziționarea unor cooperative de prelucrare din provinciile spaniole Ciudad Real, Jaén și Córdoba.
Prețul uleiului de măsline a crescut în întreaga Europă, întrucât seceta și alte condiții meteorologice nefavorabile afectează recoltele pentru al doilea an consecutiv. Potrivit Consiliului Internațional al Măslinilor, se așteaptă ca producția mondială să scadă la 2,4 milioane de tone, mai puțin decât recolta de anul trecut și cu mult sub nivelul cererii mondiale de aproximativ 3 milioane de tone, scrie The Guardian.
VIENA | BALCANII DE VEST
Austria insistă asupra accelerării procesului de aderare la UE a statelor din Balcanii de Vest, în special a Bosniei și Herțegovinei, pentru a asigura stabilitatea și protecția regiunii împotriva influenței străine, în timp ce Bruxelles-ul se concentrează pe candidatura Ucrainei la UE.
În timp ce Comisia Europeană a recomandat, în noiembrie, deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina și R. Moldova, în cazul Bosniei și Herțegovinei a recomandat acest lucru doar cu condiția ca țara să îndeplinească mai întâi gradul de conformitate necesar.
„Accelerarea negocierilor de aderare cu statele din Balcanii de Vest este o prioritate clară pentru mine, înainte de a vorbi despre alte posibile aderări”, a declarat ministrul austriac al Apărării, Klaudia Tanner, în timpul unei vizite în Bosnia-Herțegovina. Europa „nu trebuie să piardă din vedere” „vecinătatea sa imediată în contextul crizelor prezente”, a mai subliniat Tanner, potrivit Euractiv.
LONDRA
Marea Britanie va înăspri măsurile de angajare a personalului străin prin creșterea pragului de salarizare pentru lucrătorii calificați și prin interzicerea personalului de îngrijire de a-și aduce familiile în Regatul Unit, în încercarea de a reduce imigrația record cu 300.000 de persoane pe an.
Conform planurilor stabilite de ministrul de Interne, James Cleverly, pentru a rezolva această problemă cu o mare încărcătură politică, angajații vor trebui să câștige cel puțin 38.700 de lire sterline pentru a obține o viză, față de 26.200 de lire sterline, cât este prevăzut în prezent. Angajatorii nu vor mai putea plăti lucrătorii din străinătate mai puțin decât pe cei britanici în sectoarele în care există deficit de personal, iar pragul salarial pentru vizele pentru soț/soție va fi, de asemenea, majorat, conform Financial Times.
COPENHAGA
Conflictul sindical al Tesla în Scandinavia s-a agravat după ce un sindicat din Danemarca a declarat că nu va mai transporta vehicule în Suedia, unde producătorul american de mașini electrice este implicat într-o dispută privind drepturile lucrătorilor. Cel mai mare sindicat din Danemarca, 3F, a anunțat marți această măsură, spunând că lucrătorii portuari și șoferii săi nu vor mai ajuta la mutarea vehiculelor cu destinația Suedia, precizează Financial Times.
Sindicatul suedez IF Metall se află într-o dispută aprigă cu Tesla din cauza refuzului constructorului auto de a semna un contract colectiv în care condițiile de muncă sunt stabilite de angajatori și sindicate.
BRATISLAVA
Camionagiii slovaci au întrerupt luni seară, după patru zile, blocada singurului punct de trecere pentru marfă la frontiera cu Ucraina, dar rămân în alertă și vor decide în cursul zilei de marți asupra altor măsuri, a declarat șeful unei asociații de transportatori. Camionagiii slovaci s-au alăturat colegilor polonezi în blocarea unor puncte de trecere a frontierei cu Ucraina, cerând restabilirea unui sistem de permise care să limiteze accesul în UE al camioanelor ucrainene, care transportă marfă mai ieftină în interiorul blocului, precizează Reuters.
BUDAPESTA
Premierul ungar Viktor Orban a cerut luni ca aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană și finanțarea de miliarde de euro destinată acestei țări devastate de război să fie scoase de pe ordinea de zi a summitului liderilor blocului de săptămâna viitoare. Într-o scrisoare adresată președintelui Consiliului European, Charles Michel, care va prezida summitul din 14-15 decembrie de la Bruxelles, Orban a insistat asupra faptului că este nevoie mai întâi de o „discuție strategică” despre viitorul european al Ucrainei și a avertizat că forțarea unei decizii ar putea distruge unitatea UE, scrie Associated Press.
Deciziile privind extinderea UE și o revizuire a bugetului său pe termen lung, care include 50 de miliarde de euro în ajutor pentru Kiev, pot fi luate doar în unanimitate de toate cele 27 de țări membre.
CHIȘINĂU
Cuantumul salariului minim pe țară va constitui anul viitor 5.000 de lei, în creștere cu 25% comparativ cu actualul salariu minim. Majorarea este prevăzută într-un proiect de hotărâre de Guvern elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, care precizează că stabilirea unui salariu minim decent este o necesitate pentru a combate inegalitățile în sfera retribuirii muncii și de a stabili o plată suficientă pentru a satisface nevoile de bază ale cetățenilor, transmite Știri.md.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News