Un cetățean cubanez a încercat să intre ilegal în România, traversând râul Prut cu ajutorul unei bărci pneumatice

Sursă foto: Vedere a râului Prut

Cetăţean cubanez depistat în tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tomești au depistat un cetățean cubanez care a încercat să intre ilegal în România, traversând râul Prut cu ajutorul unei bărci pneumatice.

În data de 04 decembrie a.c., în jurul orei 11.50, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tomești – I.T.P.F. Iaşi au depistat, pe direcţia localităţii de frontieră Țuțora, un bărbat a cărui prezenţă în zonă nu era justificată.

Poliţiştii de frontieră au procedat la identificarea bărbatului, stabilind că este un cetăţean cubanez, în vârstă de 34 de ani. În vederea continuării cercetărilor, acesta a fost condus la sediul sectorului.

Din verificările efectuate poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că persoana a traversat râul Prut folosindu-se de o barcă pneumatică.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar bărbatul a fost preluat de către autorităţile de frontieră ale statului vecin în baza Acordului de Readmisie încheiat între România şi Republica Moldova.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: