Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat miercuri într-o conferinţă de presă, despre extrădarea fugarului Cătălin Cherecheş, că decizia definitivă privind executarea mandatului european de arestare se ia în termen de 60 de zile de la arestare, dar se poate prelungi cu încă 30 de zile.
Ministrul a precizat că, dacă instanţa din Germania va solicita detalii cu privire la condiţiile din penitenciare, o vor face cu celeritate, adăugând că Germania este statul cu cel mai mare număr de fugari pe care ni i-a predat.
”Am convingerea că această procedură se va finaliza”, a mai spus ea.
Ministrul Justiţiei a fost întrebat în ce stadiu se află extrădarea primarului Cătălin Cherecheş, Alina Gorghiu afirmând că este o întrebare pe care o primeşte zilnic şi este ”ca un fel de bună ziua în ultima săptămână, desi Ministerul Justiţiei nu a fost până acum implicat”.
”Ştiţi foarte bine că până acum problema a fost în gestiunea Ministerului Afacerilor Interne. (..) Pentru Ministerul Justiţiei, fugarii sunt la fel de importanţi indiferent de numele pe care îl are persoana respectivă care a decis să fugă de justiţia din România. Sunt o prioritate în acelaşi timp pentru statul român şi cred că în foarte multe cazuri am reuşit să demonstrăm că ne facem treaba cum trebuie”, a arătat ea.
Alina Gorghiu a precizat că ”judecata mandatului European de arestare nu are legătură cu decizia justiţiei din România, şi este pus în discuţie de instanţa din Germania în cazul lui Cherecheş.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News