Condamnarea lui Gabriel Popoviciu la 7 ani de închisoare a fost suspendată definitiv de ÎCCJ

DIGI24/gabriel popoviciu
Sursa foto: DIGI24

Condamnarea lui Gabriel Popoviciu la şapte ani de închisoare a fost suspendată definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a respins contestaţia DNA la decizia luată de Curtea de Apel Bucureşti în urmă cu o lună. De asemenea, instanţa a mai hotărât rejudecarea cauzei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să respingă ca nefondată contestaţia formulată de DNA împotriva deciziei din data de 26 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti. Decizia ÎCCJ este definitivă.

Curtea de Apel Bucureşti a hotărât în data de 26 mai, să admită în principiu cererea de revizuire formulată de Gabriel Popoviciu împotriva condamnării din august 2017.

“Dispune rejudecarea cauzei în fond şi în baza art. 43 alin.1 rap. art 26 C.proc.pen. trimite cauza la completul C4 Fond al Secţiei I Penale a Curţii de Apel Bucureşti în vederea discutării reunirii laturii penale cu latura civilă a dosarului 46/1/2020 cu termen la 30.06.2023. În baza art.460 alin.1 C.proc.pen. suspendă executarea sentinţei penale nr. 115/F/23.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală în dosarul nr. 9577/2/2012 definitivă prin d.p. nr. 266/A/02.08.2017 a I.C.C.J. Definitivă în privinţa admiterii în principiu. Cu contestaţie în 48 de ore de la comunicare în privinţa suspendării executării hotărârii supuse revizuirii”, se arată în minuta Curţii de Apel Bucureşti.

Gabriel Popoviciu a fost condamnat definitiv, în august 2017, la şapte ani de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa” pentru complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită. El a fost dat în urmărire internaţională, iar Curtea de Apel Bucureşti a emis un mandat european de arestare pe numele omului de afaceri. Acest mandat a fost transmis către autorităţile britanice, iar în iuli 2019 acestea au aprobat predarea lui Gabriel Popoviciu în România. Apoi, predarea sa a fost respinsă de către instanţa britanică, procuratura din ţara respectivă a contestat această decizie, iar procedura de extrădare se afla în curs.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: