Echipa națională de tineret, debut cu eșec la UNDER-21. Tricolorii, învinși de Spania

TINERET

Echipa naţională U21 a României a fost învinsă miercuri seara, pe teren propriu, scor 0-3, de echipa naţională U21 a Spaniei, într-un meci contând pentru grupa B a Campionatului European

Golurile au fost marcate de Alex Baena ’55, Miranda ’62 şi Sergio Gomez ‘90+5.

România a avut primul şut spre poartă prin Dragoş Albu, în minutul 5, dar spaniolii au pus stăpânire pe joc şi au avut o primă ocazie în minutul 28, prin Alex Baena, care a trimis puternic, pe lângă poartă. În minutul 31 Rodri a centrat pentru Sergio Gomez, în careu, dar acesta a trimis cu o lovitură de cap peste poartă. După alte două minute, Mihai Popa a ieşit greşit, iar Abel Ruiz nu a putut trimite pe poartă.

Prima repriză s-a încheiat cu Rodri depăşindu-l din nou pe Borza şi pasând în faţa porţii, de unde Abel Ruiz a avut o ratare monumentală, trimiţând pe lângă, din şase metri.

În minutul 52, la o fază prelungită de atac în careul nostru, Sancet a finalizat cu un şut care a trecut puţin pe lângă poartă. Însă tricolorii nu au mai scăpat în minutul 55, când Victor Gomez a centrat perfect şi Alex Baena a deschis scorul la primul şut al spaniolilor pe spaţiul porţii. În minutul 62 Abel Ruiz i-a pasat în careu lui Sergio Gomez, acesta a trimis către Miranda care a înscris pentru 2-0. Acelaşi Miranda a tras din unghi în minutul 66, dar portarul Popa a respins cu piciorul, în corner. Mihai Popa a mai respind odată bine în faţa lui Abel Ruiz, în minutul 75. Markovic a tras slab, peste poartă, în minutul 78, la unul din puţinele atacuri ale României. Aimar Oroz a trimis în bară în minutul 82, iar Pantea a degajat balonul care se plimba pe linia porţii. Sergio Gomez a închis tabela în minutul 90+5 şi meciul s-a încheiat cu victoria Spaniei, 3-0. Pentru România urmează meciul cu Ucraina.

 

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: