Ministrul Muncii dezvăluie care e cea mai mare pensie din România

Simona Bucura-Oprescu
Sursa foto: Facebook / Simona Bucura-Oprescu

Ministrul Muncii Simona Bucura Oprescu susţine că 1.200.000 de români trăiesc cu pensia minimă de 1.125 de lei lunar. La polul opus, cele mai mari pensii depăşesc 90.000 de lei, aşadar peste 18.000 de euro lunar. ”Sunt ale unor cotizanţi din domeniul bancar”, susţine ministrul Muncii.

Ministrul Muncii a fost întrebat în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, câţi români încasează pensia minimă de 1.125 de lei lunar. ”1..200.000 de români încasează pensia minimă în acest moment”, a răspuns Simona Bucura Oprescu.

În schimb, cea mai mare pensie din România atinge 94.000 de lei pe lună, deci 19.000 de euro. Şi nu e singura pensiE care atinge această valoare.

”Este o pensie contributivă, de aproximativ 94.000 de lei, dar este o pensie contributivă, nu e pensie de serviciu. Pe prime locuri, sunt pensii contributive cu valori foarte mari. Tot peste 90.000, tot cu pensii contributive. Sunt ale unor cotizanţi la bugetul de stat din domeniul bancar. Mi se pare absolut corect, dacă s-au constituit, reţinut şi virat contribuţii sociale pentru asta, mi se pare absolut corect”, a explicat ministrul Muncii.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: