Mai mult de jumătate dintre români ar vota acum împotriva monarhiei (Sondaj INSCOP)

Sursa foto: inscop.ro

Mai mult de jumătate dintre români (56,4%) cred că dacă România ar fi adoptat monarhia imediat după 1989, lucrurile ar fi fost altfel în cei 34 de ani care au urmat. Un procent similar (54,7%) ar vota, însă, împotriva monarhiei şi pentru menţinerea republicii, în cazul unui referendum, cu 13,7% mai mulţi decât în urmă cu 10 ani, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Aproape jumătate dintre cei chestionaţi (48,5%) au o părere bună şi foarte bună despre Casa Regală a României.

56.1% dintre respondenţi sunt de acord cu afirmaţia ”Monarhia are avantajul că regele nu depinde de partide şi poate arbitra viaţa politică” (faţă de 43.5% în iulie 2013), în timp ce 35.9% sunt în dezacord (faţă de 32.5% în iulie 2013). 8% nu ştiu sau nu răspund la această întrebare (faţă de 24% în iulie 2013).

”Îşi exprimă acordul cu afirmaţia dată mai ales: tinerii sub 30 de ani, persoanele cu educaţie medie sau superioară, locuitorii din Bucureşti şi din urbanul mare, cei cu un venit mai ridicat şi angajaţii la privat”, indică analiza socio-demografică.

69.1% dintre respondenţi sunt de acord cu afirmaţia ”Republica are avantajul că preşedintele este votat periodic şi nu există riscul să capete prea multă putere” (faţă de 51.7% în iulie 2013), în timp ce 25.3% îşi exprimă dezacordul (faţă de 26.6% în iulie 2013). 5.6% nu ştiu sau nu răspund la această întrebare (faţă de 21.7% în iulie 2013).

Analiza socio-demografică relevă că persoanele cu vârsta între 45 şi 59 de ani, gulerele gri şi angajaţii la privat îşi exprimă acordul cu afirmaţia dată într-o măsură mai mare decât restul populaţiei.

Referendum pentru monarhie

Întrebaţi cum ar vota la un eventual referendum dacă s-ar pune problema ca România să devină monarhie, 54.7% dintre români declară că ar vota împotriva monarhiei şi pentru menţinerea republicii (faţă de 41% în iulie 2013).  35.4% spun că ar vota în favoarea monarhiei (faţă de 27.2% în iulie 2013), iar 9.9% nu ştiu sau nu răspund (faţă de 31.8% în iulie 2013).

Persoanele cu vârsta peste 60 de ani, inactivi pasivi, cei cu un venit mai redus declară că ar vota împotriva monarhiei într-o proporţie mai ridicată decât celelalte categorii de populaţie. Ar vota în favoarea monarhiei mai ales: tinerii sub 30 de ani, locuitorii din Bucureşti şi cei cu un venit mai ridicat, conform datelor socio-demografice.

Evaluarea Casei Regale

13.5% dintre cei chestionaţi au o părere foarte bună despre Casa Regală a României (faţă de 12.5% în iulie 2013), 35% bună (28.5% în iulie 2013), 36.2% nici bună, nici proastă (43.5% în iulie 2013), 4.8% proastă (5% în iulie 2013), 4.4% foarte proastă (1.4% în iulie 2013). Ponderea non-răspunsurilor este 6.1% din total eşantion (9.1% în iulie 2013).

Întrebaţi dacă lucrurile ar fi fost altfel în cei 34 de ani care s-au scurs de la evenimentele din decembrie 1989, dacă Romania ar fi adoptat monarhia imediat după 1989, 56.4% dintre participanţii la sondaj spun că ar fi fost mai bine, 22.1% că ar fi fost la fel,  iar 11.2% că ar fi fost mai rău.  10.3% nu ştiu sau nu răspund.

”Deşi republica rămâne forma de guvernare preferată în prezent de români, peste două treimi dintre participanţii la sondaj apreciind că republica are avantajul că preşedintele este votat periodic şi nu există riscul să capete prea multă putere, monarhia îşi păstrează o popularitate surprinzător de ridicată şi în creştere comparativ cu situaţia din urmă cu zece ani. O treime dintre români declară că ar vota la un eventual referendum în favoarea monarhiei şi aproape 55% ar vota în favoarea republicii. De asemenea, popularitatea monarhiei este mai mare în rândul tinerilor de sub 30 de ani care ar vota în proporţii mai mari decât celelalte categorii în favoarea acestui tip de regim. Pe de altă parte, după 34 de ani de la prăbuşirea comunismului, societatea românească pare a regreta faptul că la acel moment nu am revenit la regimul monarhic, 56.4% dintre participanţii la sondaj declarând că situaţia ţării ar fi fost mai bună dacă România ar fi adoptat monarhia imediat după 1989”, remarcă Remus Ştefureac, director INSCOP Research.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda News.ro. Datele au fost culese în perioada 20 – 27 noiembrie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului. Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste.

Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,95 %, la un grad de încredere de 95%.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: