ANPC acuză benzinarii de speculă, prin scumpirile zilnice ale carburanților. Caz concret la Iași

Prețuri carburanți
Sursa foto: Pexels

Scumpirile repetate ale combustibilului la pompă nu reprezintă speculă. Concluzia a fost trasă de magistraţii judecătoriei ieşene, care au analizat plângerea Rompetrol împotriva unei sancţiuni aplicate de Protecţia Consumatorului.

Protecția Consumatorilor a amendat o stație Rompetrol din Iași pentru acuzații de speculă, pe baza faptului că a scumpit de mai multe ori benzina și motorina la pompă, pe parcurs de câteva zile. Rompetrol s-a apărat însă în instanță, spunând că scumpirile la carburanți sunt dictate de alte reguli, scrie Ziarul de Iași.

Inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului (CRPC) au constatat că, în intervalul 7-10 martie anul trecut, staţia Rompetrol de pe strada Niciman a majorat zilnic preţul motorinei şi al benzinei, cu câte 20 sau 40 de bani, deşi nu achiziţionase carburant la un preţ mai mare, care să justifice scumpirea, arată sursa citată.

Majorarea repetată a preţului în cazul stocurilor existente a urmărit să inducă în eroare consumatorii cu privire la evoluţia preţurilor carburanţilor, provocând o creştere artificială a cererii care să motiveze noi creşteri de preţuri. Consumatorii au fost induşi în eroare, operatorul economic utilizând o practică comercială incorectă, respectiv specula, care este definită ca vânzarea cu suprapreţ, respectiv exploatare, de înşelare a cuiva, profitând de anumite împrejurări”, au apreciat inspectorii ANPC.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: