Salariile profesorilor, de la promisiuni la fapte: debutanții nu ajung la salariul mediu

Sursa foto: Freepik

Profesorii vor avea salariile mărite de la 1 ianuarie 2024, însă cu mult mai puțin decât a promis Guvernul în timpul grevei din primăvara acestui an. Salariile profesorilor debutanți vor fi, în continuare, sub salariul mediu al României.

Ce a promis Guvernul

Cea  mai importantă promisiune a Guvernului, în iunie, a fost aceea că salariul debutantului va ajunge, în 2024, la nivelul salariului mediu din România. În decembrie 2022, salariul mediu din România a fost 7.107 lei brut (4.398 lei net). Un profesor debutant primește, în 2023, doar 5.216 lei brut (circa 3.100 lei net), potrivit Ordonanței de Urgență 57/2023.

În funcție de salariul debutantului, toate celelalte salarii ale profesorilor trebuiau recalculate și mărite. De asemenea, Guvernul trebuia să prezinte noua lege a salarizării și grilele pentru cadrele didactice, însă nu există nici măcar o schiță a acestei legi. Astfel, sindicatele își vor face grilele de salarizare și apoi le vor negocia cu Guvernul.

Marius Budăi, ministrul muncii în iunie 2023, anunța că salariul unui profesor debutant va fi de circa 6.900 lei brut, adică 4.600 lei net de la 1 ianuarie 2024.

„Păi dacă în momentul de față, după această grilă, are 5000 și cât a ajuns brutul? Aproape 5398. Da, până la 6900, jumătate din această sumă. (…) De la 4098, probabil va fi o crește undeva până la 4600, de la 1 ianuarie, în mână”, spunea Budăi, în iunie 2023.

De asemenea, Marcel Ciolacu își luase angajamentul să respecte toate promisiunile făcute în fața profesorilor.

„Ca premier, voi livra la milimetru ce am promis. Acest guvern va face dreptate dascălilor”, anunța Ciolacu, în iunie.

Guvernul oferă doar 20% pentru profesori

După doar 6 luni, Guvernul s-a răzgândit și mărește salariile profesorilor doar cu 20%, și în două etape. Prima mărire de 13% va fi acordată la 1 ianuarie 2024. Adică salariul debutantului va crește cu 678 lei brut și va ajunge la un total de 5.894 lei. A doua mărire de 7% va fi oferită undeva în august sau septembrie 2024, în funcție de negocierile dintre sindicate și Guvern.

După această mărire de 20%, salariul unui profesor debutant va ajunge la circa 3.700 de lei net, cu mult sub nivelul salariului mediu din România. În septembrie 2023, salariul mediu din România a ajuns la 4.593 de lei net.

Dacă profesorii debutanți ar primi o altă mărire de 20%, atunci salariile lor ar ajunge la circa 4.300 de lei net și s-ar apropia de salariul mediu din România. Doar cu o altă mărire de 20% s-ar respecta promisiunile pe care guvernul le-a făcut în fața profesorilor, în timpul grevei din iunie.

Sindicatele au uitat ce au negociat

Sindicatele au insistat, în timpul grevei, pentru o mărire de 40% a salariilor profesorilor debutanți, de la 1 ianuarie 2024, pentru a ajunge la nivelul salariului mediu din România. În prezent, când Guvernul oferă doar 13% și 7%, sindicatele par amorțite și fără reacție.

„Emiterea unei ordonanțe de urgență, care va avea în conținutul ei principiul potrivit căruia salariul profesorului debutant va fi cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, iar salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic, iar grila negociată cu reprezentanții Ministerului Educației, la solicitarea prim-ministrului, să fie aplicată în două tranșe.  Prima tranșă de 50%, care va fi diferența dintre salariul maxim al fiecăruia prevăzut de noua lege de salarizare și salariul aflat în plată la 31 decembrie 2023, majorare care se va aplica începând cu data de 1 ianuarie 2024”, spunea Federația „Spiru Haret”, în iunie.

Deși mai sunt 2 săptămâni până la 1 ianuarie, Federația „Spiru Haret” nu are niciun mesaj pentru Guvern, dar participă la negocieri. De asemenea, mulți profesori au acuzat sindicatul și au spus că au fost „vânduți” sau „trădați” la negocierile din iunie (foto mai jos).

 

Autor

  • Marius Constantin

    Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: