Inflația din SUA a încetinit

Sursa foto: Pixabay

Prețurile pentru o gamă largă de bunuri și servicii din SUA au crescut ușor în noiembrie, dar au fost în mare parte conform așteptărilor, reducând și mai mult presiunea asupra politicii monetare a Rezervei Federale, transmite CNBC.

Indicele prețurilor de consum, un indicator al inflației urmărit îndeaproape, a crescut cu 0,1% în noiembrie față de luna anterioară și cu 3,1% față de un an în urmă, a raportat Departamentul Muncii.

Economiștii chestionați de Dow Jones anticipau o stagnare a prețurilor față de octombrie și o inflație anuală de 3,1%, scrie News.ro. În timp ce inflația lunară a indicat o creștere de la nivelul IPC din octombrie, inflația anuală a arătat o altă scădere, după ce a atins un ritm de 3,2% cu o lună mai devreme. Excluzând prețurile volatile la alimente și energie, IPC de bază a crescut cu 0,3% față de luna anterioară și cu 4% față de un an în urmă. Ambele cifre au fost în conformitate cu estimările și s-au schimbat puțin față de octombrie.

Cifrele din noiembrie sunt însă cu mult peste ținta de 2% a Fed, deși arată un progres continuu. Factorii de decizie se concentrează mai mult pe inflația de bază, ca un semnal pentru tendințele pe termen lung. Raportul a fost ”oarecum în concordanță, deși, presupun că nu este la fel de bun pe cât ar fi sperat unii că vom începe să vedem o decelerare mai mare de la o lună la lună”, a declarat Liz Ann Sonders, strateg șef de investiții la firma Charles Schwab.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: