Alro Slatina a prelungit cu încă trei ani facilitatea de credit sindicalizată de 150 de milioane de dolari

Alro Slatina

Exim Banca Românească a coordonat prelungirea, până în anul 2026, a facilităţii de credit pentru capital de lucru în valoare de 150 de milioane de dolari pentru Alro Slatina (simbol bursier ALR), unul dintre cei mai mari producători de aluminiu din Europa după capacitatea de producţie.

Sindicatul băncilor, format din Exim, Banca Comercială Română, OTP Bank România, CEC Bank, UniCredit Bank, Alpha Bank România şi Banca Transilvania, a fost consiliat juridic de Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen şi White & Case, în timp ce Alro a fost consiliat juridic de Simmons & Simmons şi Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners.

„ALRO a continuat să activeze într-un mediu economic foarte provocator, caracterizat prin costuri ridicate de producţie şi o cerere mai mică pentru unele produse din aluminiu. Cu toate       acestea, am profitat de poziţia noastră puternică pe piaţa produselor din aluminiu cu valoare adăugată mare şi foarte mare, ne-am concentrat pe creşterea eficienţei operaţiunilor noastre şi pe reducerea costurilor şi am reuşit să ne menţinem poziţia la nivel international”, spune Marian Năstase, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Alro.

În ultimii 20 de ani, Grupul ALRO a investit peste 885 de milioane de dolari în tehnologie de ultimă generaţie, în creşterea eficienţei operaţionale şi în programele de protecţie a mediului. Aceste investiţii au dus la diversificarea portofoliului de produse, cu accent pe aluminiu cu valoare adăugată mare şi foarte mare şi la reducerea amprenetei ecologice la nivelul întregului Grup.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: