Acţiunile Pfizer scad după anunţarea previziunilor anuale de profit

Sursă foto: Reuters/ Johannas Geron

Pfizer a estimat miercuri venituri şi un profit în 2024 sub estimările analiştilor, ceea ce a dus la un declin de 7% al acţiunilor producătorului american de medicamente, în predeschiderea şedinţei Bursei de la New York, chiar dacă a majorat obiectivul de reducere a costurilor cu 500 milioane de dolari, transmite Reuters.

Vânzările tratamentului antiviral Paxlovid şi ale vaccinului pe care Pfizer îl produce cu partenerul german BioNTech au sprijinit veniturile companiei în ultimii doi ani. Dar scăderea ratelor anuale de vaccinare şi a cererii pentru tratamente în 2023 au forţat compania să lanseze în octombrie un program de reducere a locurilor de muncă şi a cheltuielilor, pentru a face economii de cel puţin patru miliarde de dolari pe an.

Pfizer, care are aproape 83.000 de angajaţi pe plan global, a redus luna trecută 500 de locuri de muncă la fabrica sa din Marea Britanie.

De asemenea, Pfizer se aşteaptă să finalizeze joi achiziţia de 43 miliarde de dolari a producătorului de medicamente Seagen. Produsele acestei companii ar urma să adauge 3,1 miliarde de dolari la veniturile Pfizer în 2024, alte opt miliarde de dolari urmând să vină de la vaccinul Comirnaty şi tratamentul Paxlovid contra COVID-19.

Producătorul american de medicamente se aşteaptă la venituri anuale între 58,5 şi 61,5 miliarde de dolari, în timp ce analiştii previzionau, în medie, 63,17 miliarde de dolari.

De asemenea, compania estimează un profit ajustat între 2,05 şi 2,25 dolari pe acţiune, sub previziunile analiştilor, de 3,16 dolari per titlu.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: