Maldăre de haine și parfumuri contrafăcute descoperite într-o casă din București

Sursa foto. Pixabay

Doi bărbați și o femeie din București au fost reținuți pentru 24 de ore fiind suspectați că au înșelat clienții cărora le-au vândut haine și parfumuri contrafăcute. La percheziții, polițiștii au găsit sute de produse de îmbrăcăminte și parfumuri, susceptibil a fi contrafăcute, dar și o importantă sumă de bani. 

”La data de 13 decembrie 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 5 au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în Municipiul București, într-un dosar penal de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.

În fapt, în cursul anului 2023, trei persoane, doi bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 22 și 46 de ani, ar fi comercializat, prin intermediul unor conturi create pe rețelele de socializare, produse de îmbrăcăminte și parfumuri, purtând însemnele unor mărci consacrate, susceptibil a fi contrafăcute”, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei.

Polițiștii au stabilit că toate comenzile ar fi fost plasate, atât prin intermediul rețelelor de socializare, prin transmiterea unui mesaj, cât și prin intermediul unei aplicații de mesagerie, iar produsele postate, ce purtau însemnele unor mărci consacrate, nu aveau o descriere sau un preț de vânzare, potențialul client fiind îndrumat să contacteze vânzătorul în privat, prin cele două modalități.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: