Deputatul liberal Cristian Băcanu anunţă că statul american Arizona îşi face birou comercial la Bucureşti

Sursa foto: Facebook

Deputaţii statului Arizona au votat deschiderea unei reprezentanţe economice la Bucureşti, anunţă deputatul liberal Cristian Băcanu, care spune că aceasta este ”o reală victorie a diplomaţiei parlamentare şi o premieră pentru Europa Centrală şi de Est”. Acesta precizează că majoritatea statelor americane au economii mai mari decât ţara noastră şi, de exemplu, economia statului Arizona este de aproximativ două ori mai mare decât economia României.

”Deputaţii statului Arizona au votat deschiderea unei reprezentanţe economice la Bucureşti! Aceasta este primul oficiu de acest tip al unui stat american în regiunea noastră central şi est-europeană. Votul deputaţilor a venit ca urmare a eforturilor bilaterale susţinute de diplomaţie parlamentară, în urma unei delegaţii a reprezentanţilor statului Arizona la Bucureşti şi a mărturiei pe care am depus-o în Congresul statal, unde am prezentat cauza României, alături de primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu. Decizia părţii americane vine ca urmare a discuţiilor şi negocierilor pe care le-am început în luna august la Londra cu reprezentanţii statului Arizona, membri ai Comisiei de Comerţ Internaţional, continuate la Bucureşti şi finalizate zilele acestea în Phoenix. Un rol important în aceste negocieri l-a avut Ciprian Ciucu care, la invitaţia mea, a venit alături de noi la întâlnirea de la Phoenix, când s-a decis ca reprezentanţa economică a Arizonei să se înfiinţeze în sectorul 6”, spune deputatul liberal Cristian Băcanu.

Acesta afirmă că le-a prezentat americanilor importanţa strategică şi mai ales oportunităţile economice şi de investiţii ale României: cel mai important port UE la Marea Neagră, rute comerciale pe Dunăre, industrie de ultimă generaţie, resurse energetice on şi off-shore şi forţă de muncă calificată.

”Toate acestea sunt complementare cu cele mai importante industrii din Arizona, un stat care la nivel federal este cunoscut pentru companii de top în industria IT, auto, farmaceutică dar şi în domenii ce ţin de securitatea naţională, precum industria semiconductorilor şi a bateriilor necesare în tranziţia energetică”, spune deputatul liberal Cristian Băcanu.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: