Ambasadorul rus la București, laude pentru AUR. Ce știm până acum despre legăturile lui George Simion cu Rusia

ambasador rus la Bucuresti-George Simion

Declarații șocante ale ambasadorului Federației Ruse în România, Valeri Kuzmin, într-un interviu acordat agenției ruse, Tass. Kuzmin și-a exprimat aprecierea pentru partidul condus de George Simion și pentru unii deputați români “individuali”, cum i-a numit acesta. El a menționat că atunci când acești deputați vorbesc în Parlament despre “interesele naționale”, sunt acuzați că ar fi agenți ai Kremlinului.  

Inquam Photos/George Călin

Kuzmin a insistat mult pe ideea că, atunci când unii deputați “individuali” vorbesc în Parlament, aceștia sunt acuzați că sunt agenți ai Kremlinului. Cu o excepție notabilă, spune el: Alianța Naționalistă pentru Unirea Românilor, care a intrat într-un mod neașteptat în Parlament. În contextul în care cercurile politice românești discutau deja deschis despre supunerea față de SUA, acest partid a început să promoveze cu tărie interesele naționale, deși într-un mod foarte personal, de “româno-unionism”. 

„Dar dacă conducerea politică adoptă o poziție clar ostilă față de Rusia, atunci există alte opinii în societate. Românii care fac afaceri, urmăresc politica sau sunt interesați de viața culturală apreciază mult mai realist importanța relațiilor bune de bună vecinătate cu Rusia. Din păcate, acest pragmatism se manifestă foarte prost la nivel politic”, a spus el. 

Deputați români, nelipsiți de la evenimentele Ambasadei Ruse 

Este de menționat că deputatul neafiliat Dumitru Coarnă s-a alăturat recent AUR și va reprezenta grupul parlamentar al acestui partid în Camera deputaților. Coarnă fusese exclus din PSD după ce a participat la o întâlnire cu ambasadorul Federației Ruse, alături de alți parlamentari (Diana Șoșoacă, Mihai Lasca și Francisc Tobă).  

Inquam Photos / George Călin

De altfel, Șoșoacă este o prezență constantă la evenimentele organizate de Ambasada Rusiei și este foarte vocală împotriva NATO și UE. Recent ea a participat la recepția organizată de Ambasada Rusiei la București cu ocazia aniversării de 78 de ani de la victoria Aliaților împotriva puterilor Axei în cel de-al Doilea Război Mondial.  

De asemenea, Ucraina a inclus-o pe Șoșoacă pe lista neagră, catalogând-o drept o persoană care reprezintă o amenințare la adresa securității naționale.  

George Simion a șocat o țară-ntreagă cu declarația lui de avere: 400 000 de euro dar de nuntă

George Simion, copreşedintele şi deputatul AUR, a generat controverse după ce a dezvăluit că a încasat 400 000 de euro la nunta lui de anul trecut. Suma apare şi în declaraţia de avere recentă, depusă de Simion.

Potrivit informaţiilor, nunta în cauză a avut loc pe 27 august anul trecut şi a fost organizată sub forma unei petreceri câmpeneşti. Simion a menţionat că suma de 400 000 de euro a fost primită împreună cu soţia sa, Ilinca, drept dar de nuntă şi a fost trecută, în declaraţia de avere a lui Simion la Capitolul servicii sau avantaje obţinute gratuit.

Într-o declaraţie anterioară din luna martie, Simion a dezvăluit că el şi soţia sa au rămas cu 15 000 de euro din suma iniţială.

În afara darului de nuntă, veniturile lui George Simion includ indemnizaţia de parlamentar, care se ridică la 141 000 de lei, scrie tot în Declaraţia de avere.

Tema este clară: este vorba de discrepanţa dintre ceea ce spune un politician şi ceea ce face el, iar cazul George Simion este doar unul dintre multele care s-au succedat, în ultimii 30 de ani, în lumea politică românească.

George Simion, omul de AUR al lui Putin

Primul șef al Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei (GUR) și fostul prim-vicepreședinte al SBU, generalul locotenent Alexander Skypalski a confirmat, pentru OBOZREVATEL, contactele liderului AUR, George Simion, cu serviciul secret rus FSB.

„În ceea ce privește un alt politician român, deputatul George Simion, și contactele sale cu reședința serviciilor speciale rusești din Ucraina, Skipalski a declarat că un ofițer SBU care a lucrat la Cernăuți în timpul președinției lui Ianukovici a confirmat cel puțin o astfel de întâlnire.

Generalul-locotenent spune că, pentru o lungă perioadă de timp, în Ucraina a existat o activitate galopantă a serviciilor speciale rusești.

„Am făcut parte din categoria ofițerilor care au fost preocupați de relaxarea regimului de contraspionaj în Ucraina cu mult înainte de confiscarea Crimeei noastre. Pe vremea lui Ianukovici, aici era o adevărată rampantă a serviciilor secrete rusești – regimul de contrainformații era inexistent. Ucraina a fost transformată într-un teritoriu în care serviciile speciale rusești se întâlneau în deplină liniște și pace. De aceea, permit în mod absolut o astfel de activitate (a lui Simion cu serviciile speciale rusești. – n.r.)”, a declarat Skipalski pentru presa din Ucraina.

Legăturile lui George Simion cu serviciul secret rus, FSB

Informația despre legăturile lui George Simion cu FSB a fost lansată în România de către Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării din R.Moldova, într-un interviu pentru inliniedreapta.net, apoi, pe larg, în emisiunea „Puterea Știrilor”. Șalaru a susținut atunci că George Simion, liderul AUR, a avut o întâlnire, în urmă cu 12 ani, cu un șef al serviciului secret rusesc FSB.

AUR a postat o replică la acuzațiile șefului din spionajul militar ucrainean, care a confirmat că George Simion s-a întâlnit cu spioni ruși la Cernăuți. Din replica postată de AUR pe Facebook lipsea o dezmințire clară a acuzației. În schimb, AUR folosește în postare o idee utilizată deja de lideri din Federația Rusă – aceea că Ucraina a anexat teritorii din componența României.

„Atunci când cheamă în ajutor lumea întreagă pentru a-și apăra țara de agresiunea Rusiei, președintele Zelenski e conștient că e beneficiarul și girantul acelorași rapturi, agresiuni și nedreptăți istorice care au răpit României Mari regiuni întregi aflate azi în componența Ucrainei?”, a scris AUR.

Inquam Photos / Justinel Stavaru
Inquam Photos / Justinel Stavaru

Narațiunea a fost folosită și de Diana Șoșoacă, senatoarea ex-AUR care a depus un proiect legislativ pentru anexarea de către România a unor teritorii din Ucraina. Think thank-ul Robert Lansing Institute a susținut că Diana Șoșoacă are legături cu serviciile secrete militare rusești (GRU), acuzație respinsă la acel moment de Șoșoacă.

Într-un discurs din noiembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a acuzat Ucraina că a luat cu forța teritorii din Ungaria, Polonia și România. Ministerul Român de Externe a respins atunci afirmațiile lui Putin, declarând că România nu are pretenții teritoriale.

O poziție similară a avut în iulie 2022 și fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev. Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației a publicat pe contul său de Telegram o hartă care arată Ucraina dezintegrată. Conform hărții, teritoriul Ucrainei s-ar limita doar la regiunea Kiev, restul fiind sub administrarea Rusiei, a Poloniei și a României.

Cum diseminează propaganda rusă mesaje în spațiul media și virtual din România

Asistăm, de altfel, la o rafinare a narativului pro-rus în spațiul media și politic românesc. Un raport întocmit de think-tank-ul GlobalFocus.eu evidențiază două tipuri de discursuri pro-Kremlin în spațiul virtual: sarcasmul și tonul acuzator.  

Potrivit GlobalFocus.eu, aceste două tipuri de narative sunt redescoperite strategic înainte sau în preajma războiului din Ucraina. Mesajele se propagă sub formă de comentarii al unui număr mic de profiluri. Comentariile sunt repetitive și se suprapun. Foarte vizați sunt acei indivizi din public care încă nu au o opinie conturată pe această temă.  

Potrivit studiului, AUR s-a folosit de acest tip de narativ pentru a se promova, înainte de începerea războiului din Ucraina.  Comentatorii (trolii) au profile care par bine construite.  

Atât George Simion, cât și Diana Șoșoacă se bucură de o largă diseminare a mesajelor în mediul online. Cu un discurs agresiv și exagerat, George Simion concentrează, cel puțin pe pagina sa de Facebook, peste un milion de urmăritori. Aparițiile lui sunt întotdeauna sprijinite de o comunitate de mii și zeci de mii de comentatori foarte bine organizată și disciplinată.  

La fel se întâmplă și în cazul Dianei Șoșoacă. În momentul ei de glorie, Șoșoacă avusese chiar și 2,4 de milioane de vizualizări în Ianuarie 2022, iar în decembrie 2021, video-urile și live-urile ei avuseseră 22 de milioane de vizualizări. Printre actorii de extremă dreaptă și pro-Kremlin monitorizați de GlobalFocus Center, ea a rămas a treia ca importanță, după George Simion, președintele AUR și 4Media.info, un site apropiat de AUR.  

În raportul Global Focus se mai arată că “difuzarea narativelor se construiește pe propaganda rusă preexistentă”. Discursurile difuzate în spațiul public și online “reflectă diviziuni interne pe care Rusia le-a promovat în societatea românească”.  

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: