Lucian Bode anunță continuarea investițiilor în județul Sălaj: Dezvoltăm comunități locale prin investiții!

Lucian Bode
Sursa foto: captură video

Lucian Bode anunță continuarea investițiilor în județul Sălaj. Primul obiectiv este Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Sălaj, o investiție de aproximativ 4,8 milioane de lei, spune Lucian Bode, în timp ce al doilea obiectiv este unul de infrastructură educațională.

„Dezvoltăm comunități locale prin investiții!

Continuăm seria investițiilor în județul Sălaj cu două obiective extrem de importante. Primul obiectiv este Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Sălaj, o investiție de aproximativ 4,8 milioane de lei, finanțată în mare parte de la bugetul de stat, cu contribuții semnificative prin AFIR, cu impact în regiunile centru și nord-vest.

Modernizarea acestui laborator reprezintă nu doar o renovare fizică, ci și o evoluție semnificativă la nivel instituțional. Cu spații de lucru extinse și echipamente de ultimă generație, instituția, prin specialistii săi, va face față mai bine provocărilor actuale și viitoare în domeniul siguranței alimentare și sănătății animalelor.

Impactul este unul major prin faptul că aici vor fi realizate câteva tipuri de analize unice pentru întreaga regiune, ceea ce este un real folos pentru beneficiari.

Felicitări echipei locale și centrale a ANSVSA care a dus la bun sfârșit acest proiect, demonstrând astfel angajamentul autorităților pentru sănătatea și siguranța cetățenilor.

Cel de-al doilea obiectiv este unul de infrastructură educațională, și anume creșa din localitatea Someș-Odorhei, unde domnul primar Șandor Ioan a reușit să realizeze acest obiectiv mult așteptat de întreaga comunitate.

Această investiție, finanțată în mare parte din fonduri de la Ministerul Dezvoltării, oferă un serviciu esențial pentru cei din zonă și demonstrează angajamentul ministerelor liberale de a investi în infrastructura educațională, un domeniu vital pentru dezvoltarea sustenabilă a României.

Parteneriatul între autoritățile locale și cele centrale, prin accesarea de fonduri bugetare și europene, rămâne cheia pentru dezvoltarea infrastructurii locale de toate tipurile.

Administrațiile locale liberale construiesc comunități moderne și dezvoltate pentru oameni.

Modelul de administrație liberal se axează pe soluții și promovează proiecte de dezvoltare care fac viața mai ușoară și de calitate celor care trăiesc în comunitățile respective.”, Lucian Bode, secretarul general al PNL, vicepreședintele Camerei Deputaților.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: