Iohannis, de Ziua Minorităților Naționale: O legătură solidă între toți cetățenii este esențială pentru progres

Sursa foto: Administraţia Prezidenţială a României

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis luni, cu ocazia Zilei Minorităților Naționale, că „evidențierea unei solide legături între toți cetățenii este esențială pentru dezvoltarea și progresul întregii națiuni”, adăugând că „arhitectura constituțională și instituțională a statului român reflectă apărarea și respectarea drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale”.

„Celebrăm Ziua Minorităților Naționale din România ca simbol al angajamentului societății noastre pentru cultivarea dialogului, a cunoașterii valorilor specifice și a colaborării interculturale cu comunitățile minorităților naționale din țara noastră. Evidențierea unei solide legături între toți cetățenii este esențială pentru dezvoltarea și progresul întregii națiuni și, de aceea, arhitectura constituțională și instituțională a statului român reflectă apărarea și respectarea drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale”, a transmis șeful statului.

Klaus Iohannis a mai adăugat că, „în România, una dintre cele mai importante prevederi care dovedesc asumarea fără echivoc a respectării drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale este mențiunea constituțională privind reprezentarea acestora în Parlamentul României”.

„Transmit astăzi salutul meu tuturor acestor cetățeni români care, conviețuind și conlucrând în spirit de solidaritate, respect reciproc și toleranță, aduc o contribuție valoroasă la dialogul interetnic și interconfesional din țara noastră și, astfel, ajută la construirea unei societăți mai bune pentru noi toți. În România, una dintre cele mai importante prevederi care dovedesc asumarea fără echivoc a respectării drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale este mențiunea constituțională privind reprezentarea acestora în Parlamentul României. Prezența în forul legislativ a tuturor minorităților naționale din țara noastră este, de peste trei decenii, un atu major pentru consolidarea unui climat politic stabil, o dovadă concretă a participării întregului corp social la parcursul democratic și la prosperitatea României”, a mai spus Iohannis.

De asemenea, a mai explicat că Ziua Minorităților Naționale din România „ne reîmprospătează an de an perspectiva privind relațiile dintre diferitele comunități care trăiesc în țara noastră”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: