Buget2024/Bugetul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, avizat favorabil în comisiile de specialitate

Sursa foto: Inquam Photos

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a primit aviz favorabil, luni, pe proiectul de buget pentru anul viitor, în comisiile de specialitate din Parlament, cu 21 de voturi „pentru” şi nouă „împotrivă”.

„Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor îşi desfăşoară activitatea în domeniile de activitate protecţia mediului, managementul resurselor de apă, managementul fondului forestier şi cinegetic, precum şi activitatea de meteorologie. Pentru desfăşurarea acestor activităţi şi atingerea obiectivelor strategice ale ministerului pentru anul 2024 au fost alocate fonduri financiare 17,423 miliarde lei, credite de angajament şi 3,144 miliarde lei credite bugetare. Se poate observa o creştere la creditele bugetare de 10,77% datorată în principal alocării aferente implementării investiţiilor finanţate din PNRR şi o scădere a creditelor de angajament cu 24,16%, datorită finalizării proiectelor cu finanţare din fonduri europene nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 şi desigur încheierii unor contracte de finanţare în anul 2023 (…) Unul dintre proiectele majore este reducerea eroziunii costiere care nu s-a finalizat în acest exerciţiu şi întruneşte condiţiile necesare pentru etapizare şi va fi finanţat în continuare din fonduri europene. De asemenea, mai sunt o serie de proiecte pentru apărare împotriva inundaţiilor care vor continua şi în anul 2024”, a declarat, în cadrul audierilor, Adriana Petcu, secretar de stat în Ministerul Mediului.

La bugetul MMAP au fost depuse 25 de amendamente şi niciunul dintre acestea nu a trecut de votul parlamentarilor din comisiile de specialitate.

Guvernul a aprobat, pe 15 decembrie, proiectele de lege privind bugetul pentru 2024. Anul viitor, bugetul României va fi axat pe investiţii în valoare de circa 7% din PIB, precum şi pe o creştere economică de 3,4%. Deficitul bugetar este estimat la 5% din PIB.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: