Harghita: Elevii de la internatul din Odorheiul Secuiesc vor primi ajutoare de la autorităţi

Sursa foto: Inquam Photos / Alex Nicodim

Elevii de la internatul Liceului „Tamasi Aron” din Odorheiul Secuiesc, care s-a prăbuşit parţial în cursul zilei de luni, vor fi cazaţi într-o altă clădire după ce vor reveni din vacanţă şi vor primi ajutoare din partea autorităţilor, a declarat prefectul judeţului Harghita, Petres Sandor.

Acesta a menţionat că, în cursul dimineţii de marţi, la sediul Prefecturii din Miercurea Ciuc a avut loc o şedinţă operativă la care au participat reprezentanţii mai multor instituţii, în cadrul căreia s-au stabilit, printre altele, o serie de măsuri pentru sprijinirea tuturor elevilor afectaţi de acest incident.

Petres Sandor a precizat că în internat stăteau 97 de copii din localităţile învecinate, iar aceştia au rămas fără îmbrăcăminte şi rechizite şcolare.

„În cursul zilei de ieri, ne-am axat cu prioritate pe salvarea elevilor rămaşi sub dărâmături, iar astăzi am discutat despre siguranţa clădirii şi ajutorarea celor implicaţi. Sunt familii cu probleme, vă daţi seama, copiii au pierdut rechizite, îmbrăcăminte şi alte bunuri. În clădire nu se va mai intra, iar noi dorim să vedem care sunt nevoile, ca să îi putem ajuta. De asemenea, trebuie să organizăm şi cazarea elevilor care au stat în internat, să ştie unde vor sta după vacanţă, când se va relua şcoala”, a afirmat, pentru AGERPRES, Petres Sandor.

Potrivit acestuia, băiatul în vârstă de 17 ani care a murit în cursul serii de luni după ce a fost sub dărâmături era din localitatea Lupeni, iar cele trei fete rănite sunt în spital – una, în stare gravă, a fost transferată la Târgu Mureş, iar celelalte două au fost internate la Odorheiul Secuiesc.

Autorităţile le-au oferit celorlalţi elevi posibilitatea de a se caza la căminul Liceului Reformat, dar aceştia au fost luaţi acasă de către părinţi.

Prefectul a spus că în acest caz este în desfăşurare o anchetă penală şi urmează a fi efectuată o expertiză a clădirii, pentru a se afla motivele care au condus la producerea acestei tragedii.

„Expertiza va evalua starea clădirii, dacă va putea fi reabilitată sau va trebui demolată. Până atunci, nu se mai atinge nimeni de ea”, a adăugat reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Clădirea care găzduia internatul, închiriată de la Biserica romano-catolică, era veche, a arătat el, iar cel mai probabil dărâmarea peretelui are legătură cu lucrările de infrastructură efectuate în zonă.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: