Un denunț penal pentru infracțiunea de trădare a fost depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva europarlamentarei Diana Iovanovici Șoșoacă, liderul partidului S.O.S. România. Documentul este semnat de Adrian Băzăvan și Asociația „Lupii Tricolori”, iar autorii solicită procurorilor să înceapă cercetările pentru infracțiunea de trădare iar, în plan secundar, pentru comunicarea de informații false. î
„Faptele expuse în continuare rezultă din surse publice, indicate în cuprinsul prezentei și centralizate în opisul de înscrisuri anexat. Ele conturează, pe o perioadă de peste patru ani (martie 2022-iunie 2026), un tipar de conduită constant, unidirecțional și sistematic de intrare în legătură cu reprezentanți oficiali ai Federației Ruse și cu instrumente media ale statului rus, în contextul războiului de agresiune purtat de Federația Rusă împotriva Ucrainei (…) și al amenințărilor directe la adresa securității naționale a României”, se arată în denunțul semnat de Asociația Lupii Tricolori.
Întâlnirea cu ambasadorul Rusiei, primul episod invocat
Primul episod invocat de denunțători este întâlnirea din 30 martie 2022 dintre Diana Șoșoacă și ambasadorul Federației Ruse la București, Valeri Kuzmin.
„La data de 30 martie 2022, la aproximativ o lună de la declanșarea invaziei militare ruse asupra Ucrainei, doamna Diana Iovanovici Șoșoacă, însoțită de deputații Dumitru Coarnă, Mihai Lasca și Francisc Tobă, a fost primită în audiență la ambasadorul Federației Ruse la București, domnul Valeri Kuzmin, ocazie cu care a prezentat o propunere de așa-zisă mediere a conflictului, denumită «Pacea de la București». Audiența a avut loc în afara oricărui cadru instituțional românesc, fără mandat din partea autorităților statului român și fără informarea acestora”, mai susțin autorii sesizării.
Autor
-
View all postsEste absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News







