Cristian Popescu Piedone, fostul șef al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC), transmite un mesaj adversarilor politici, într-un clip postat pe TikTok, în care este îmbrăcat în uniformă militară de luptă.
„PNRR. S-a întors Boomerangul, gata de luptă” scrie pe clipul publicat de Piedone pe contul de TikTok.
Proaspăt revenit din vacanța exotică, petrecută în Madeira, Cristian Popescu Piedone, anunță că are susținerea partidului pe care l-a fondat, Partidul Naționalist Reformarea României (PNRR), și este pregătit să-și înfrunte rivalii „care l-au supărat”.
„Nu sunt forțele NATO, sunt forțele PNRR Piedone. Am venit acasă. Sunt pregătit să încep lupta cu cei care m-au supărat”, spune fostul șef ANPC.
Îmbrăcat în uniformă militar, tip camuflaj, șapcă și ochelari aviator, Piedone ia în mână un boomerang și spune că este determinat să-și facă dreptate.
„Sunt și înarmat. Suntem dotați și cu boomerang. PNRR Piedone, plecăm la luptă, le dăm, se întoarce la mine și le mai dăm o dată. Zilele viitoare: demonstrație că am învățat să dau cu boomerangul”, mai spune Piedone în clip.
Piedone a postat clipul cu tentă ironică pe TikTok, la câteva zile după ce, la data de 31 iulie, Tribunalul Brașov a decis un nou termen de judecată în dosarul în care acesta e acuzat de corupție de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție.
În luna mai a acestui an, Curtea de Apel Brașov a respins contestația lui Piedone, și a hotărât că procesul poate începe.
Citește mai mult AICI.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









