DECIZIE Încă 3 companii energetice de stat, scutite de ″Legea austerității″

complex energetic
Sursa foto: energie.gov.ro

Încă 3 companii energetice de stat vor fi scutite de la aplicarea prevederilor așa-numitei ″Legi a austerității″ nr. 296/2023, după ce anterior existase OK-ul pe exceptarea de la aceasta a Complexului Energetic Valea Jiului, cel care a preluat recent activele funcționale energetice și industriale ale termocentralei Paroșeni și ale exploatărilor miniere Lupeni, Lonea, Livezeni și Vulcan în contul ștergerii de datorii bugetare de peste 1 miliard de lei ale Complexului Energetic Hunedoara, societate aflată în insolvență de peste 7 ani.

Acum, au fost scutite Electrocentrale București (ELCEN), cel mai mare producător de energie termică și electrică din Capitală, Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie pe bază de cărbune din țară, și Electrocentrale Craiova, care asigură agentul termic pentru sistemul centraalizat de încălzire din municipiul doljean.

În cazul ELCEN, printre argumente s-a numărat datoria restantă de aproape 700 milioane lei a Companiei Municipale Termoenergetica (CMTEB), operatorul sistemului centralizat de încălzire din București controlat de municipalitate, față de producătorul de energie termică, reprezentând contravaloarea livrărilor din perioada martie – octombrie 2023. ″(…) principala cauză a acumulării acestei datorii, în valoare de 692.664.662,81 lei, o reprezintă pierderile induse de prestarea serviciului public de alimentare cu energie termică înregistrate de către CMTEB, ce nu au fost achitate integral de către Municipiul București″.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: