Guvernul a suplimentat bugetele Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerului Public

Sursă foto: gov.ro

Guvernul a suplimentat, joi, bugetele Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerului Public. Astfel, bugetul CSM a fost suplimentat cu 8,32 milioane lei, reprezentând credite de angajament şi credite bugetare. De asemenea, a fost suplimentat bugetul Ministerului Public cu 177.000 lei reprezentând credite de angajament şi credite bugetare, în vederea încheierii contractului de închiriere a unui sediu pentru Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Printr-o hotărâre a fost, astfel, suplimentat bugetul Consiliului Superior al Magistraturii pe anul 2023, cu suma de 8,32 milioane lei reprezentând credite de angajament şi credite bugetare, arată comunicatul de presă al Executivului.

Din această sumă, 4,1 milioane lei vor fi alocaţi pentru achitarea diferenţe salariale conform hotărârilor judecătoreşti în favoarea personalului din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi Inspecţiei Judiciare (2,6 milioane lei), respectiv achitarea dobânzilor aferente diferenţelor salariale conform hotărârilor judecătoreşti (1,48 milioane lei), iar suma de 4,22 milioane lei este destinată plăţii tranşelor cuvenite în anul 2023 reprezentând diferenţe salariale conform hotărârilor judecătoreşti în favoarea personalului din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri (2,82 milioane lei), respectiv achitarea diferenţelor de burse pentru auditorii de justiţie şi dobânzi aferente diferenţelor salariale şi de burse, conform hotărârilor judecătoreşti (1,4 milioane lei), mai indică sursa citată.

Suma a fost alocată din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: