Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri, într-un mesaj cu ocazia Zilei Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii, că Dosarul Revoluţiei nu are încă un deznodământ, iar acest lucru împiedică „deplina reconciliere cu trecutul dureros”.
„Din păcate, Dosarul Revoluţiei nu are încă un deznodământ, iar această situaţie pătează memoria celor care au luptat şi şi-au dat viaţa pentru libertatea noastră. Până când justiţia nu va fi înfăptuită, în lipsa unei concluzii clare şi concise asupra vinovaţilor şi a asumării răspunderii faţă de victime, nu putem discuta despre deplina reconciliere cu trecutul dureros”, a arătat şeful statului.
Potrivit lui Iohannis, „cele patru runde de alegeri de anul viitor reprezintă un veritabil exerciţiu democratic”.
„În urmă cu 34 de ani, fii şi fiice, fraţi, surori, părinţi, bunici şi prieteni şi-au pierdut viaţa în luptele crâncene pentru a câştiga libertăţi şi drepturi, inclusiv acela de a vota. Datorită jertfei lor supreme, astăzi avem posibilitatea de a participa activ şi fără constrângeri la procesul democratic. Exercitarea dreptului de vot este o datorie faţă de memoria celor care şi-au riscat propriile vieţi pentru idealurile naţionale, dar şi o responsabilitate pentru asigurarea unui viitor prosper pentru ţara noastră”, a completat Iohannis.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News