Un bărbat de 47 de ani a murit, vineri seară, după ce maşina în care se afla s-a răsturnat în judeţul Suceava. O altă victimă a refuzat transportul la spital.
ISU Suceava a intervenit, vineri seară, la un autoturism răsturnat în afara părţii carosabile, pe raza comunei Cârlibaba.
”La faţa locului s-au deplasat pompierii militari, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD. În sprijinul militarilor, au intervenit lucrătorii SVSU Cârlibaba şi un echipaj SAJ Suceava”, a precizat sursa citată.
În evenimentul rutier au fost implicate două persoane.
”Din nefericire, una dintre ele (un bărbat în vârstă de 47 de ani), a fost găsită cu leziuni incompatibile cu viaţa, şi s-a declarat decesul. Cea de-a doua victimă (un bărbat în vârstă de 50 de ani), a fost monitorizată din punct de vedere medical, dar a refuzat transportul la o unitate spitalicească”, au mai transmis pompierii.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News