În ultima lună din an, românii lasă la casele de marcat ale magazinelor de orice fel circa 5-7 mld. euro, arată estimările ZF pe baza datelor obţinute de la jucătorii din piaţă şi de la companiile de cercetare. Cei mai mulţi bani merg către alimente, restul sumei fiind împărţită între haine, cosmetice, produse electroIT, jucării şi mobilier.
Decembrie este, de departe, cea mai bună lună din an pentru comercianţi datorită faptului că oamenii cumpără mai mult cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Unii fac achiziţii pentru sine, pentru casă, în timp ce alţii fac shopping pentru cei dragi, pentru a le oferi daruri de Moş Crăciun ori Moş Nicolae. Alte luni bune pentru cumpărături sunt noiembrie – cu Black Friday –, martie – cu mărţişorul şi ziua Femeii – şi luna Paştelui. Specificul fiecărei industrii face ca aceste luni să contribuie mai mult sau mai puţin la total.
Spre exemplu, conform datelor ZF, în comerţul alimentar, decembrie cântăreşte cel mai greu dintre toate, cu circa 12-15% la total. Ţinând cont că piaţa de bunuri de larg consum merge spre 30 mld. euro anual, rezultă că doar în ultimele 30 de zile din an cheltuielile sunt de 3,5-4,5 mld. euro.
Pentru industria alimentară şi a băuturilor în general, luna decembrie reprezintă vârful vânzărilor, însă pentru anumite segmente de piaţă ea are o importanţă chiar mai mare. Un exemplu în acest sens este segmentul cărnii de porc, produs nelipsit de pe mesele românilor în perioada sărbătorilor de iarnă.
Există şi alte sectoare economice pentru care decembrie este o lună definitorie pentru businessul dintr-un an. Printre acestea se numără sectorul jucăriilor şi cel electroIT.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News