Statele UE au deblocat, luni, ajutorul de circa 100 milioane de euro alocat statelor afectate de comerţul cu cereale ieftine din Ucraina.
Ministerul Agriculturii a anunţat, luni, că România, Bulgaria, Ungaria, Polonia și Slovacia au primit vot pozitiv din partea statelor membre pentru granturi în valoare totală de 100 milioane de euro pentru compensarea pierderilor economice cauzate de importurile de cereale și semințe oleaginoase din Ucraina, în cadrul Comitetului pentru organizarea comună de piață.
,,Plecând de la primul pachet în valoare de 56 milioane euro aprobat în 3 aprilie, CE (Comisia Europeană n.r.) propune aprobarea celei de-a doua tranșe în valoare de 100 milioane euro pentru cele 5 state membre afectate de importurile de cereale. În plus, CE a adoptat un nou regulament privind măsurile autonome cu valabilitate 15 septembrie a.c., care prevede interzicerea importurilor pentru principalele produse alimentare.”, informează rerezentanţii MADR.
Potrivit acestora, României îi va reveni, astfel, suma de 29.730.000 euro, în timp ce restul statelor vor primi după cum urmează:
– 9.770.000 euro pentru Bulgaria;
– 15.930.000 euro pentru Ungaria;
– 39.330.000 euro pentru Polonia;
– 5.240.000 euro pentru Slovacia.
Sursa citată menţionează că regulamentul oferă posibilitatea celor cinci țări să adauge granturi suplimentare în procent de până la 200%, cu condiția ca plățile să nu distorsioneze piața sau să producă supra-compensații, iar plățile să fie realizate până la 31 decembrie 2023.
Totodată, Comisia Europeană a precizat că pachetul de sprijin financiar țintește compensarea parțială a celor mai afectați fermieri de importurile de cereale din Ucraina pentru cele 5 state membre vecine conflictului.
Cheia de alocare a avut în vedere nivelul plăților directe, nivelul comerțului cu cereale și fluctuațiile aferente.
Până la cel târziu 30 septembrie 2023, cele cinci țări vor notifica CE cu privire la:
a. descrierea măsurilor care trebuie luate;
b. criteriile utilizate pentru a determina metodele de calcul al ajutorului și justificarea repartizării ajutorului între fermieri;
c. impactul preconizat al măsurilor în vederea compensării fermierilor pentru pierderile economice cauzate de importurile de cereale și semințe oleaginoase din Ucraina;
d. acțiunile întreprinse pentru atingerea impactului preconizat al măsurilor;
e. acțiunile întreprinse pentru evitarea denaturării concurenței și a supra compensării;
f. prognoza pentru plățile cheltuielilor Uniunii defalcate pe lună până la 31 decembrie 2023;
g. nivelul sprijinului suplimentar acordat în temeiul articolului 2 alineatul (2);
h. acțiunile întreprinse pentru a controla eligibilitatea fermierilor și pentru a proteja interesele financiare ale UE.
Măsura își va produce efectele după publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
La începutul acestei luni, ministrul Agriculturii din Polonia a anunţat că embargoul care vizează importurile de cerealele din Ucraina va fi prelungit până la data de 15 septembrie.
La data de 2 mai, Uniunea Europeană a impus restricţii până pe 5 iunie, pentru importurile de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe din floarea soarelui provenite din Ucraina, în ideea de a diminua oferta în exces de cereale în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia. Aceste ţări s-au plâns că cerealele ieftine din Ucraina fac producţia locală neprofitabilă.
Executivul comunitar a spus că în această perioadă, grâul, porumbul, rapiţa şi seminţele din floarea soarelui provenite din Ucraina vor putea fi vândute în orice altă ţară din blocul comunitar.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News