Cristiano Ronaldo (Al-Nassr) a câştigat derby-ul cu Benzema (Al-Ittihad) în Arabia Saudită

Cristiano Ronaldo
Sursa foto: X / Cristiano Ronaldo

Al-Nassr, condusă de Cristiano Ronaldo, a surclasat campioana Al-Ittihad, la care joacă fostul său coechipier Karim Benzema, cu scorul de 5-2, marţi, la Jeddah, în deplasare, într-un meci restant din etapa a 17-a a campionatului de fotbal al Arabiei Saudite.

Ronaldo a înscris două goluri, ambele din penalty (19, 68), primul după un fault comis de Benzema, iar al doilea după o infracţiune a lui Fabinho, care a şi fost eliminat pentru acest lucru. Lusitanul a ajuns la 19 goluri marcate în acest sezon.

Senegalezul Sadio Mane a reuşit şi el o dublă pentru Al-Nassr (75, 82), un alt gol fiind semnat de brazilianul Anderson Talisca (38). Golurile gazdelor au fost marcate de marocanul Abderrazak Hamdallah (14, 51).

Benzema, criticat aspru de presa saudită pentru lipsa sa de eficacitate, a rămas cu 9 goluri marcate în acest sezon.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: