Camera Deputaţilor se reuneşte pentru respingerea a trei proiecte de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc

PARLAMENT - ASUMAREA RASPUNDERII - MASURI FISCALE
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Plenul Camerei Deputaţilor se reuneşte, joi, în format hibrid, pentru respingerea a trei proiecte de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc, depuse la finalul sesiunii parlamentare. Decizia conducerii Parlamentului de a convoca şedinţa de plen vine după ce prim-ministrul Marcel Ciolacu anunţa săptămâna trecută că a propus preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor Alfred Simonis să ia măsuri cu privire la „iniţiativele toxice ale unor afiliaţi ai grupului UDMR să fie respinse de urgenţă la nivel legislativ”, arătând că „astfel de propuneri legislative izolate care vizează autonomia Ţinutului Secuiesc sau autonomia culturală pe criterii etnice nu au ce căuta într-un stat democratic”.

Sedinta de plen de joi va incepe la ora 14.00, în format hibrid, potrivit deciziei Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor. Plenul a fost convocat pentru a respinge trei proiecte de lege depuse la finalul sesiunii.

Este vorba de o propunere legislativă privind Statutul autonomiei culturale a comunităţii maghiare din România, o propunere legislativă privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc şi o Propunere legislativă „LEGE CADRU privind autonomia culturală a comunităţilor naţionale”. Cele trei proiecte sunt semnate de parlamentarii Grupului parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România Kulcsár-Terza József-György şi Zakarias Zoltán.

Pe ordinea de zi a şedinţei de plen se află şi vacantarea a doua locuri de deputat, Gabriel Avramescu şi Maria Gabriela Horga, care au fost aleşi recent la Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF).

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: