UPDATE, ORA 11.18
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă pe parcursul zilei în 31 de judeţe.
Astfel, între orele 12:00 – 23:00, în zona de munte, Maramureş, Transilvania, nord-vestul Moldovei, sudul Banatului, Oltenia, nord-vestul şi sud-estul Munteniei şi vestul Dobrogei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse şi cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 55 – 70 km/h), izolat vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp.
Judeţele vizate total sau parţial de avertizarea Cod galben sunt: Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Cluj, Mureş, Harghita, Covasna, Arad, Hunedoara, Timiş, Alba, Sibiu, Braşov, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dolj, Olt, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamţ, Suceava, Constanţa şi Tulcea.
Totodată, ANM avertizează că manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse şi în restul ţării.
ŞTIREA INIŢIALĂ
Furtunile au măturat sud-vestul țării unde, până în această dimineață, a fost în vigoare un cod galben de vreme rea. Ploile și vântul vor fi prezente până diseară. Oana Păduraru, meteorolog ANM, a vorbit la Digi24 despre cum va evolua vremea în săptămâna care urmează.
„În această dimineață la ora șase a expirat avertizarea meterologică cod galben cu privire la manifestările de instabilitate pentru partea de vest, sud-vest a țării, dar, în continuare, astăzi, mai ales după-amiază dar și seara ne așteptăm la manifestări de instabilitate atmosferică în toate zonele deluroase și montane și, local, în restul teritoriului. Un grad mai redus de instabilitate atmosferică ar părea să fie în mare parte din zi în extremitatea de sud-est a țării. Mă refer la zona litoralului, dar și aici, după-amiază spre seară crește probabilitatea pentru averse și descărcări electrice, dar vor fi pentru intervale scurte de timp. În celelalte zone, aversele pot avea și caracter torențial, vor fi și descărcări electrice, intensificăr de scurtă durată ale vântului, vijelii și căderi de grindină, iar cantitățile de apă vor mai depăși, la nivel local, 20-25 de litri pe metru pătrat. În zilele următoare, până la mijlocul săptămânii, gradul de instabilitate atmosferică va fi ceva mai redus, dar asta nu înseamnă că scăpăm după-amiaza și seara de manifestări specifice. Din punct de vedere termic, valorile continuă să crească, atât azi, dar mai ales în zilele următoare, când ne așteptăm la temperaturi maxime ce vor depăși frecvent 32-33 de grade, vom ajunge chiar la pragul caniculei și, totodată, disconfortul termic va fi în creștere”, a spus Oana Păduraru, meteorolog ANM.
Cum va fi vremea în luna iulie
Săptămâna 03.07.2023 – 10.07.2023
Regimul termic se va situa peste cel obișnuit pentru această săptămână în regiunile sudice, estice, nordice și centrale, în timp ce în restul teritoriului va fi în general apropiat de cel normal. Regimul pluviometric va fi excendentar în regiunile vestice și sudvestice, iar în restul teritoriului va fi apropiat de cel normal pentru această săptămână, notează gandul.ro.
Săptămâna 10.07.2023 – 17.07.2023
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în regiunile estice, sud-estice și centrale, în timp ce în restul țării se vor situa în jurul celor normale.
Săptămâna 17.07.2023 – 24.07.2023
Regimul pluviometric se va situa în limite normale pentru această săptămână, la nivelul întregii țări. Mediile valorilor termice vor avea valori mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în estul, sud-estul și centrul teritoriului, în timp ce în rest se vor situa în jurul celor normale.
Săptămâna 24.07.2023 – 31.07.2023
Mediile valorilor termice vor fi peste cele normale pentru această săptămână în regiunile estice și sud-estice, în timp ce în restul teritoriului se vor situa în jurul celor normale.
Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice și nordice, iar în restul teritoriului se va situa în limite normale pentru acest interval.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News