Franţa nu va mai accepta „imami detaşaţi” începând cu 1 ianuarie 2024

Sursă foto: Profimedia

Franţa nu va mai accepta imami „detaşaţi” de la 1 ianuarie, a anunţat vineri ministrul francez al Afacerilor Interne Gerald Darmanin, într-o scrisoare adresată ţărilor vizate de acest subiect, informează AFP. Iar După 1 aprilie 2024, imamii detaşaţi încă prezenţi pe teritoriul Franţei nu vor putea mai putea rămâne în ţară „sub acest statut”, a mai adăugat Darmanin. Măsura face parte dintr-o inițiativă din 2020 a președintelui Emmanuel Macron, prin care a decis să pună capăt primirii celor circa 300 de imami trimişi de diverse ţări, precum Algeria, Turcia sau Maroc, şi de a creşte în paralel numărul de imami formaţi în Franţa.

Amintind de acest „preaviz” de trei ani, pentru a lăsa moscheilor şi statelor timpul de a se organiza, Gerald Darmanin a insistat vineri asupra calendarului: decizia „se va aplica efectiv începând cu 1 ianuarie 2024”.

Aceasta înseamnă concret că începând de la această dată Franţa „nu va mai accepta noi imami detaşaţi”.

În ceea ce priveşte imamii care se află deja în Franţa, va fi schimbat statutul lor: începând din 1 aprilie, un „cadru specific” va fi pus în aplicare pentru a le permite asociaţiilor ce gestionează locurile de cult să recruteze ele însele imami, pe care ele îi vor plăti direct.

Scopul nu este de a impiedica imamii străini să predice în Franţa, ci de a asigura că niciunul nu este plătit de un stat străin al cărui funcţionar sau agent public ar fi el.

În schimb, venirea „imamilor de Ramadan”, cei circa 300 de cântăreţi de psalmi şi de recitatori care vin în Franţa în timpul lunii sfinte a musulmanilor, aceasta „nu este pusă în discuţie”, potrivit mesajului lui Darmanin.

În paralel, accentul este pus pe necesitatea ca „o parte tot mai mare” dintre imamii ce oficiază pe teritoriul francez să fie, „cel puţin parţial, formaţi în Franţa”.

Dincolo de formările culturale, este vorba de a susţine de asemenea accesul imamilor la formări universitare, precum cea lansată în 2023 de Institutul Francez de Islamologie.

Hotărât să lupte împotriva „separatismului islamist”, preşedintele Emmanuel Macron anunţase în februarie 2020 o serie de măsuri împotriva „influenţelor străine” asupra islamului în Franţa, mergând de la imamii detaşaţi până la finanţările de moschei.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: