Până în 2050 va exista o nouă recoltă de puteri economice, dacă lucrurile merg conform planului, scrie The Economist.
Narendra Modi, prim-ministrul Indiei, dorește ca PIB-ul per persoană al țării sale să depășească rodicatul prag de venit al Băncii Mondiale cu trei ani înaintea acelui moment. Liderii Indoneziei consideră că au la dispoziție timp până la mijlocul secolului (când o populație îmbătrânită va începe să tragă în jos creșterea) pentru a recupera în raport cu țările bogate. Anul 2050 este, de asemenea, finalul programat pentru reformele lui Muhammad Bin Salman. Prințul moștenitor al Arabiei Saudite vrea să-și transforme țara dintr-un producător de petrol într-o economie diversificată. Alte țări mai mici, inclusiv Chile, Etiopia și Malaezia, au scheme proprii.
Acestea variază foarte mult, dar toate au ceva în comun: ambiția uluitoare. Oficialii Indiei cred că va fi necesară o creștere a PIB-ului de 8% pe an pentru a îndeplini obiectivul lui Modi – cu 1,5 puncte procentuale mai mult decât a reușit țara, în medie, în ultimele trei decenii. Indonezia va avea nevoie de o creștere de 7% pe an, față de o medie de 4,6% în aceeași perioadă. Economia non-petrolieră a Arabiei Saudite va trebui să crească cu 9% pe an, de la o medie de 2,8%. Deși 2023 a fost un an bun pentru toate trei, niciuna nu a cunoscut o creștere în acest ritm. Foarte puține țări au menținut o astfel de creștere timp de cinci ani, să nu mai vorbim de treizeci.
Nici nu există o rețetă evidentă pentru o creștere fulgerătoare. Pentru a stimula prosperitatea, economiștii prescriu de obicei reforme de liberalizare, de tipul celor care au fost avansate de FMI și Banca Mondială începând cu anii 1980 sub eticheta „Consensul de la Washington”. Printre cele mai adoptate sunt politicile fiscale sobre și ratele de schimb constante. Astăzi, tehnocrații îndeamnă la reguli mai laxe ale concurenței și privatizarea firmelor de stat. Cu toate acestea, asemenea propuneri sunt în cele din urmă preocupate de eliminarea barierelor din calea creșterii, mai degrabă decât de supraalimentarea acesteia. Într-adevăr, William Easterly, de la Universitatea din New York, a calculat că, chiar și printre cele 52 de țări care au avut politicile cele mai conforme cu Consensul de la Washington, creșterea PIB-ului a fost în medie de doar 2% pe an, între 1980 și 1998. Domnul Modi și Prințul Muhammad nu doresc să aștepte… vor să se dezvolte, rapid.
Scopul este de a obține genul de creștere fulgerătoare pe care țările din Asia de Est au reușit-o în anii 1970 și 1980. Pe măsură ce s-a răspândit globalizarea, ei au profitat la maximum de forța de muncă mare, ieftină și slab calificată, atingând piețele de mașini (Japonia), electronice (Coreea de Sud) și produse farmaceutice (Singapor). Industriile au fost construite în spatele zidurilor protecționiste, care restricționau importurile, apoi au prosperat când a fost încurajat comerțul cu restul lumii. Firmele străine au adus ulterior know-how-ul și capitalul necesare pentru a produce bunuri mai complexe și mai profitabile, crescând productivitatea.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
