Curtea de Conturi acuză dezastrul din energie: „România nu are asigurată independența energetică”

Sursa foto: Inquam Photos / Daniel Stoenciu

România este, de departe, țara din Uniunea Europeană cu cel mai mare preț al electricității raportat la puterea de cumpărare. Am închis în ultimii ani aproape jumătate din unitățile de producție a energiei din resurse convenționale. Și ne-am propus să construim unități noi, din resurse regenerabile. Dar am uitat să le facem. Obiectivul pentru anul 2022 a fost atins în proporție de numai 0,64%. Dezastrul din sectorul energetic românesc a fost diagnosticat, recent, printr-un raport de audit al Curții de Conturi.

O lectură atentă a celor 55 de pagini ale raportului Curții de Conturi despre situația energiei poate indica faptul că avem în Guvernul României nu un Minister al Energiei, ci unul al Lipsei de Energie. Sau al Apatiei.

„România nu are aprobată o strategie energetică națională, document fundamental prin care să fie stabilite obiectivele sectorului energiei electrice pe termen mediu şi lung şi modalităţile de realizare a acestora” – este una din primele constatări ale Curții de Conturi.

Mai mult, „România nu are asigurată independența energetică, fiind necesare investiții în realizarea de noi capacități de producere și în dezvoltarea rețelelor”.

Fotografia realizată de specialiștii Curții de Conturi sistemului energetic din România este foarte sumbră:

  • Avem cea mai mare creștere a prețului electricității la nivelul UE în semestrul II 2022 (+112,35%)
  • România a devenit importator net de energie electrică începând cu anul 2019, iar soldul balanței comerciale a înregistrat în acest sector un deficit de 735,8 milioane euro, în perioada 2019-2021
  • România și-a propus să crească în 2022 capacitatea de producere a energiei din surse regenerabile cu 1.816 MW, dar obiectul nu a fost atins decât în proporție de 0,64%
  • În ultimii șase ani au fost puse în funcțiune doar două noi capacități de producere a  energiei electrice pe bază de surse regenerabile, cu o putere instalată de doar 15,56 MW
  • În ultimii cinci ani, partidele au propus prin programele de guvernare, la operatorii economici la care statul este acționar unic/ majoritar, punerea în funcțiune de noi capacități având o putere instalată de peste 4.900 MW. Concret, a fost pusă în funcțiune o singură capacitate de producere cu o putere de doar 3 MW (0,06%)
  • Costul unitar mediu înregistrat de producătorii români de energie electrică din surse regenerabile a înregistrat creșteri importante, deși la nivel mondial se înregistrează o tendință de diminuare
  • În iunie 2023, România a dispărut din clasamentul RECAI, care cuprinde cele mai atractive 40 de state din punct de vedere al investițiilor în sectorul energiei
  • Consumul de energie electrică înregistrat la nivel național a scăzut cu 6,32% (în principal prin reducerea consumului)

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: