Daniel Baciu a făcut un anunț important pentru toți pensionarii români. Potrivit șefului Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, românii își vor primi pensiile majorate la timp luna aceasta.
„Într-adevăr a început deja distribuția pensiilor pentru beneficiarii noștri, pensionari care au optat ca modalitate de plata prin mandat poștal. Am primit mesaje și de la pensionari. Deja au primit pensiile majorate cu 13,8 %. Suntem în grafic astfel încât să finalizam acest proces, în termenul din convenția din cadrul Casei Naționale de Pensii și Poșta Română.
Săptămâna viitoare ar urma să intre pe card și pensiile celor care au ales această modalitate. Săptămâna viitoare vor fi achitate si aceste pensii. Exact așa cum au fost stabilite termenele în convenție, cu plata la cont, sunt exact aceleași termene ca în orice lună obișnuită. Suntem în grafic, oamenii primesc pensiile, procesul acesta este în plină derulare acum, când discutăm, astfel încât, în termenele stabilite, toată lumea va primi aceste pensii majorate”, a precizat Președintele Casei Naționale de pensii, Daniel Baciu, la România TV.
Daniel Baciu a explicat noile taloane de pensii
Daniel Baciu a explicat și ce conțin noile taloane de pensii, începând de luna aceasta.
„Profit, pentru că văd că aveți aici și taloanele pregătite cu noul punct de pensie majorat. Este vorba de luna ianuarie 2024 și se vede foarte clar valoarea punctului de pensie, în valoare de 2032 de lei, începând cu 1 ianuarie. Practic s-a mărit valoarea punctului de pensie de la 1.785 la 2032 de lei.
Și indemnizația sociala minimă a urmat același proces de indexare de 13,8%, plecând astfel de la valoarea de la 1125 de lei, la 1281 de lei”, a mai spus șeful Casei Naționale de pensii.
Când primesc românii taloanele cu pensiile recalculate
Șeful Casei Naționale de Pensii a vorbit și despre următoarea majorare a pensiilor, care va avea loc începând cu luna septembrie a acestui an.
„Anul acesta 2024 vor fi doua creșteri ale pensiilor. Prima deja s-a făcut. Suntem în plin proces de achitare și, începând cu 1 septembrie, tuturor celor aproximativ 5 milioane de pensionari li se vor recalcula pensiile astfel încât, în septembrie, oamenii să primească aceste taloane deja recalculate, cu noile pensii, conform noii formule de calcul prevazute în legea 360”, a mai precizat șeful Casei Naționale de pensii.
„Noi ne propunem ca aceste norme de aplicare a legii 360 sa fie deja publicate în Monitorul oficial în luna ianuarie. Conform legii, avem 90 de zile la dispoziție pentru a elabora aceste norme, dar noi vrem să scurtăm acest timp pentru a ne rămâne timp după aceea pentru a realiza programul informatic, să cuprindem noua formulă de calcul care este complet diferită față de actuala formula de calcul. (…) Eu urmăresc situația procesului. Suntem trecuți de 95%, mai avem puțin și finalizăm, când avem aplicația, dosarele să fie în format electronic de ultimă generație. Totul să fie gata, în septembrie, oamenii să primească măririle, o sa fie creșteri spectaculoase de peste 80% pentru cine a cotizat mai mult”, a mai spus Baciu.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News