Directorul general al ASSMB: Cerem un plan naţional pe termen mediu şi lung, de politici de sănătate publică

Sursa foto: Primăria Capitalei

Directorul general al ASSMB, Oana Sivache, a declarat luni într-o conferinţă de presă, că în numele pacienţilor dar şi al personalului din spitale, cer un plan naţional termen mediu şi lung, de politici de sănătate publică, unitar, pentru urgenta rezolvare a problemelor celor mai grave semnalate iar Ministerului Sănătăţii să recunoască starea de urgenţă cu privire la lipsa de personal din sistem şi să facă o metodologie de ocupare a posturilor din sănătate, pe o perioadă determinată de un an de zile, similar procedurilor din pandemie. ea a precizat că în prezent se înregistrează un deficit de aproximativ 15.000 de medici la nivel naţional.

Directorul ASSMB a declarat că este prima dată în istoria spitalelor aflate în subordinea primăriilor şi consiliilor judeţene în care a avut o întâlnire de lucru împreună cu managerii spitalelor, directorii medicali, cadre medicale şi preşedinţi ai asociaţiilor de pacienţi şi lideri ai SANITAS.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: