După ce a fost retrasă la finalul anului trecut din oferta mărcii, ca urmare a noilor reglui de acordare a eco-bonusului de stat pentru mașini electrice, Dacia revine cu Spring pe piața din Franța, cu prețuri cu care nu lasă nicio speranță rivalilor de la Citroen, conform datelor analizate de Profit.ro.
Dacia Spring a fost relansată în Franța cu un preț care anulează orice avantaj al rivalilor săi, chiar dacă modelul produs în China sub brandul Dacia nu mai are dreptul să primească subvenția de 4000 de euro din partea statului francez. Compania anunțase în decembrie că specialiștii Dacia lucrează la noi prețuri ale acestui model pentru a putea compensa pierderea de ecobonus.
Începând cu prima săptămână din acest an, Spring poate fi comandat la dealerii Dacia cu prețul de 18.400 de euro, pentru echiparea Essential.
Aceasta aduce o premieră pentru modelul electric al Dacia, prin faptul că rămâne fără o serie de echipamente cu care Spring ne obișnuise. Unul dintre ele este sistemul Media NAV, care poate fi regăsit doar pe echiparea superioară, Extreme, sau poate fi comandat ca opțional.
De asemenea, Essential nu oferă decât o singură opțiune de vopsea în standard, albă, și tot una ca opțiune, gri. Roata de rezervă și cablul de încărcare Mode 3 sunt de asemenea opționale și pot fi comandate pentru 200 de euro și, respectiv, 250 de euro.
Alte caracteristici ale versiunii Essential sunt oglinzile negre, nevopsite, geamurile spate manuale, cablul standard Mode 2 de 10 A, airbaguri frontale și laterale.
Au apărut în schimb noi opțiuni interesante, printre care suportul de încărcare cu inducție, sistemul de protecție din portbagaj, precum și un organizator, camera de bord, diferite cabluri de încărcare. Cotiera și senzorii de parcare față/spate sunt de asemenea opțiuni importante care pot fi comandate de clienții Spring.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News