Bogdan Stoica: Ticăloșii urgiei albe

Bogdan Stoica

M-am uitat la toate știrile cu cea mai recentă răcire a vremii, generată de acel vortex polar care s-a abătut peste România. N-am văzut decât ticăloșie umană în toate formele ei: corupție, lăcomie, prostie, minciună.

Toate autoritățile care n-au scos toate utilajele pentru a face drumurile practicabile ar trebui demise pe loc. După două luni de iarnă în care ne-am purtat adidasii si hanoracele în loc de fes și mânuși, să anunți că nu ești pregătit, nu sunt funcționale utilajele, n-ai oameni sau n-ai fost pregătit – adică nu ai cheltuit un leu – este un act de bad management atât de clar încât nici nu mai merită cerute explicații.

Toată presa care a exagerat voit condițiile meteo pentru a genera mai multă audiență și publicitate ar trebui atenționată sau amendată de CNA și ANCOM. În foarte multe cazuri s-a ajuns chiar la difuzarea de informații false. Chiar luni, pe la ora 14.00, un angajat ANM l-a corectat în direct pe reporterul unei televiziuni care afirmase că e viscol. „Nu e viscol, cum ați menționat mai devreme, ci doar vânt”. Poate că cineva ar trebui să citească unor redacții un articol din legea anti-tero: „produc stări cu un puternic impact psihologic asupra populaţiei (…) produc stări de nelinişte, nesiguranţă, teamă, panică sau teroare în rândul populaţiei”, pentru că se potrivește perfect.

Te rog și să fii atent la organizațiile și corporațiile care profită de momentul ăsta meteorologic și de falsa apocalipsă din mass-media doar ca să-și promoveze propria agenda de promovare a schimbărilor legislative și produselor care trebuie luate/achiziționate. De asemenea hahalere ar trebui să te ferești toată viața, pentru că sunt gata să-ți tranzacționeze libertatea în schimbul unei false siguranțe.

Îți reamintesc că episodul ăsta de vortex polar a adus temperaturi medii de minus 10 / minus 20 de grade. La minus 10 jucai fotbal sau pititea când erai mic. La minus 15 te dădeai pe ghețuș sau stăteai la un foc făcut adhoc. La minus 20 puneai și fularul și plecai acasă când se întuneca. N-a venit nici o apocalipsă meteo. Tot ce auzi și vezi sunt doar ticăloșii urgiei albe.

Autor

  • Bogdan Stoica

    Bogdan Stoica, editorialist PS News. Fost jurnalist în presă locală și națională autor de cărți de educație istorică, fotografie, relații în prezent fotograf, consultant de imagine, publicist

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: