Socoteala de la Palatul Victoria nu se potriveşte cu realitatea din teren. În teorie, românii plătiţi cu minimul pe economie, care au lucrat în ultimii 2 ani la aceeaşi companie, vor primi bani în plus. În practică, la final de lună, s-ar putea trezi cu un salariu mai mic dacă angajatorul decide să îi plătească în plus cu doar câţiva lei. Este efectul noii legislaţii, care nu stabileşte şi un minim al majorării. În plus, pot apărea şi situaţii în care angajatul este dat afară după ce a împlinit 2 ani şi reangajat tot pe salariul minim.
Elena lucrează în domeniul traducerilor autorizate. S-a angajat încă din facultate şi, cum nu avea experienţă, nu a putut cere un salariu mai mare decât cel minim pe economie.
Elena Ghiţă, angajată: „Nu pot să zic că la început de carieră primeşti salariul mult visat. Începi din timp, ca să poți să ajungi să creşti, să capeţi experienţă şi să poţi să ai şi cerinţe.”
Cum are deja 2 ani de când lucrează la aceeaşi firmă, statul îi obligă şeful să îi mărească salariul.
Noua legislație a dat naștere însă unei mari probleme. Orice leu primit în plus față de salariul minim duce la o nouă grilă de impozitare, fiind eliminată scutirea de la taxarea celor 200 de lei suportaţi în prezent de stat. Astfel, orice angajat aflat în situaţia Elenei se poate trezi ca la final de lună să primească de fapt mai puțini bani, pentru că va fi încadrat la altă grilă salarială.
Patronatele spun că singurul care are de câştigat de pe urma acestei legi este statul, care va aduna mai mulţi bani din taxe.
Florin Jianu, președinte Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România: „Din ce în ce mai mulţi oameni sunt în această sferă a salariului minim pe economie. Cauza? Faptul că avem o fiscalitate ridicată pe acest salariu minim pe economie. Trebuie găsite formule fie de salarizare minimă pe oră, coroborate cu experienţă.”
„În momentul în care tu nu ai ca facilitate decât să deduci cheltuiala, dar nu ţi se acordă nicio facilitate că tu vrei să reinvesteşti profitul, atunci eşti înfrânat de a face investiţii chiar şi în propriii tăi angajaţi, pentru că îţi este greu, trebuie să plăteşti din ce în ce mai multe taxe”, explică și Alina Bîrsan, antreprenor.
Fiscaliştii au mai identificat o problemă.
Dragoş Cabat, analist fiscal: „Există o portiţă absolut involuntară. (…) Practic, angajatorul poate să desfacă contractul de muncă al angajatului respectiv pentru că au trecut cei 2 ani şi apoi să îl reangajeze pe luna următoare cu acelaşi salariu minim pe care l-a avut înainte, pentru că nu va mai fi această condiţie de îndeplinit cu cei 2 ani.”
Iar presiunea pe angajatori va creşte de la 1 iulie, atunci când salariul minim brut pe economie va ajunge la 3.700 de lei.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News