Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului Ştefan Radu Oprea a declarat, referitor la incendiul de la Ferma Dacilor, că a fost modificat, săptămâna trecută, Ordinul care data din 2013, „în sensul în care am cerut şi autorizaţia de construire sau alte documente doveditoare, pentru că nu toate capacităţile de cazare au autorizaţia de construire ca document fundamental”. El a adăugat că a fost constituit un grup de lucru cu Ministerul Afacerilor Interne şi cu alţi colegi pentru a exista o mult mai bună colaborare instituţională. Spre exemplu, dacă cei de la Corpul de control al Ministerului Turismului verifică standardul de calitate să poate cere şi autorizaţia de securitate la incendiu şi alte acte doveditoare, iar dacă aceste documente lipsesc, atunci să poată transmite rapid informaţia către ISU, pentru ca lucrurile să se poată derula mai repede, a mai explicat Oprea.
„Am să spun încă o dată care sunt competenţele Ministerului Turismului, pentru a defini foarte bine responsabilităţile în cazul Fermei Dacilor, în cazul hostelului din Bucureşti unde a fost un incendiu. Ministerul Turismului are competenţa de a clasifica un standard de calitate, fie că vorbim de o stea, două, trei patru sau cinci stele în domeniul hotelier sau despre margarete în pensiuni sau despre clasificarea altor forme de cazare turistică, vorbim de hosteluri, de pontoane plutitoare, de bungalow-uri, ş.a.m.d. Acest standard de calitate reprezintă dotarea locului respectiv care îl întâmpină pe un turist. Dau un exemplu. Acolo sunt în detaliu numărul de prosoape, numărul de perne care trebuie să existe într-o cameră, dacă are oglindă, dacă n-are oglindă, dacă are televizor, dacă n-are televizor, dacă are föhn, dacă n-are föhn. Genul acesta de dotări care sunt puse la dispoziţia turistului dau consistenţa acestui standard de calitate pe care noi îl clasificăm. Cum se produce această clasificare? Cel care este direct interesat, administrator, proprietar, împuternicit vine cu o cerere către Ministerul Turismului care cuprinde toate aceste detalii pe care vi le-am spus mai devreme”, a afirmat Ştefan Radu Oprea, întrebat care sunt planurile ministerului, după tragedia de la Ferma Dacilor, la finalul şedinţei de joi a Executivului.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News