Klaus Iohannis l-a felicitat pe Jens Stoltenberg pentru prelungirea mandatului la conducerea NATO

presidency.ro/ Klaus Iohannis si Jens Stoltenberg
presidency.ro/ Klaus Iohannis si Jens Stoltenberg

Preşedintele Klaus Iohannis l-a felicitat, marţi, pe Jens Stoltenberg pentru prelungirea mandatului la conducerea NATO. Şeful statului a adăugat că aşteaptă să continue colaborarea cu Stoltenberg pentru a consolida Alianţa Nord-Atlantică.

„Felicitări lui Jens Stoltenberg pentru prelungirea mandatului său de succes la conducerea NATO. Aştept cu nerăbdare să continuăm să lucrăm împreună pentru a continua consolidarea Alianţei şi pentru rezultatele Summitului de la Vilnius”, a scris Klaus Iohannis, marţi pe Twitter.

NATO a decis, marţi, să prelungească cu încă un an mandatul secretarului general Jens Stoltenberg, preferând să rămână cu un lider experimentat în loc să încerce să convină asupra unui succesor, în condiţiile în care războiul face ravagii la uşa alianţei, a relatat Reuters.

Jens Stoltenberg, fost prim-ministru al Norvegiei, este liderul alianţei transatlantice din 2014, iar mandatul său fusese deja prelungit de două ori anterior – o dată cu un mandat plin de încă patru ani, apoi pentru încă un an, din cauza izbucnirii războiului din Rusia. Actualul mandat îi expira la sfârşitul lunii septembrie.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: