Fotbalistul lui Gigi Becali, trimis în judecată pentru că a condus drogat! Rădoi și Reghe l-au remarcat în Academie

fotbal
Sursa foto: Unsplash

Unul dintre fotbaliștii de mare viitor, crescut de clubul patronat de Gigi Becali, a fost trimis în judecată după ce a fost prins, în București, în timp ce conducea drogat. Extrem de talentat, sportivul a debutat în Liga I încă de la 17 ani și era considerat un viitor star al fotbalului românesc.

Fost junior al Rapidului, unde se antrena sub comanda lui Ciprian Niță, Mario Mihai a ajuns la Steaua, în perioada în care brandul îi aparținea lui Gigi Becali, iar echipa mare era pregătită de Laurențiu Reghecampf. Remarcat și de Mirel Rădoi, care îl considera un sportiv de mare perspectivă, puștiul era dorit inclusiv de Gheorghe Hagi, care spera să-l poată aduce la Viitorul Constanța.

Până la urmă, sportivul a debutat în prima divizie în anul 2016, la un meci pe care roș-albaștrii l-au jucat împotriva lui CSM Iași. Puștiul care pe atunci avea numai 17 ani, intrase în locul brazilianului naturalizat De Amorim.

Viitorul sportiv al lui Mario Mihai avea, însă, să se destrame repede, după ce a fost prins de polițiștii rutieri în timp ce conducea drogat. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, la data de 10 iulie 2021, fotbalistul a fost oprit de polițiștii Brigăzii Rutiere, pe Strada Zețarilor.

Potrivit anchetatorilor, este vorba despre o zonă rău-famată, unde mulți narcomani se duc să cumpere stupefiante. Tocmai de aceea, polițiștii Brigăzii Rutiere obișnuiesc și organizeze acțiuni pentru prinderea șoferilor care aleg să conducă drogați.

Pentru că părea drogat, tânărul, care conducea un autoturism Mercedes, a fost verificat cu aparatul DrugTest. Șoferul a ieșit pozitiv, motiv pentru care permisul i-a fost suspendat imediat, fără drept de circulație.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: