Moldova nu mai poate face faţă solicitărilor de cetăţenie din partea ruşilor, care au crescut vertiginos

Drapelul_R_Moldova
Sursă foto: news.ro

Autorităţile din Republica Moldova au declarat luni că întâmpină dificultăţi în a face faţă unei creşteri abrupte a cererilor de acordare a cetăţeniei depuse de persoane din Federaţia Rusă, o creştere care se înregistrează de când a început războiul din Ucraina, relatează Reuters.

„Situaţia geopolitică din regiune, creată de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, a generat o creştere a numărului de persoane care doresc să obţină cetăţenia moldovenească”, a declarat agenţia guvernamentală care se ocupă de cetăţenie şi paşapoarte.

„Având în vedere creşterea numărului de cereri de acordare a cetăţeniei moldoveneşti, Agenţia cere Guvernului să extindă termenul de examinare a cererilor la şase luni”, în loc de termenul actual de 20 de zile, a anunţat Agenţia de Servicii Publice.

Instituţia a precizat că 70 la sută dintre solicitanţi sunt cetăţeni ruşi şi 20 la sută ucraineni, fără a oferi cifre specifice privind numărul celor care doresc să obţină cetăţenia Republicii Moldova, una dintre cele mai sărace ţări din Europa.

Republica Moldova, care în decembrie a primit aprobarea liderilor UE de a deschide negocieri de aderare la blocul comunitar, se bucură de un regim liberalizat de vize cu Uniunea Europeană. În plus, cetăţenii moldoveni care pot dovedi că strămoşii lor au trăit pe teritoriul României Mari înainte ca o parte din acesta să fie inclus în Uniunea Sovietică în 1940 au dreptul să solicite cetăţenia română şi, prin urmare, pot deveni cetăţeni UE.

Populaţia Republicii Moldova din epoca sovietică, de 4,3 milioane de locuitori, s-a redus la aproximativ 2,5 milioane – fără a pune la socoteală enclava Transnistria condusă de separatiştii pro-ruşi – după ce aproape un milion dintre cetăţenii moldoveni au plecat în căutarea unei vieţi mai bune. Republica Moldova post-sovietică a dezvoltat legături strânse cu România, membră a Uniunii Europene.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: