Premierul Marcel Ciolacu a explicat că nu a călătorit cu avionul de linie în vizita sa oficială în Germania ca un exerciţiu de imagine în vederea unei candidaturi la Preşedinţia României, ci pentru că aşa este el şi că este pariul vieţii sale de a nu se schimba.
Întrebat dacă va candida la Preşedinţia României, Ciolacu a răspuns negativ şi a explicat călătoria sa cu avionul de linie.
”Haideţi să devenim cu toţii normali. Eu aşa am călătorit până acum, foarte rar eu şi familia mea am călătorit la business, poate la un drum foarte lung. Aşa am călătorit până acum. E un lucru normal. Nu o fac pentru imagine. N-o fac ca să candidez, n-o fac ca să… Cum mă uit eu în oglindă când îi dau domnişoarei de la SPP să îmi care mie costumul sau bagajul? ”, a declarat Marcel Ciolacu, marţi seară, la Antena 3.
Premierul a precizat că este pariul vieţii sale de a nu se schimba cât timp vremelnic deţine funcţia de prim-ministru.
”Asta este educaţia mea. Nu, n-am făcut un exerciţiu de imagine, n-am făcut un exerciţiu de imagine când m-am dus la Sorin Grindeanu cu metroul. Aşa sunt eu. Acuma nu mă pot schimba doar pentru că sunt vremelnic prim-ministru, voi continua să rămân la fel. Nu e nici exerciţiu de imagine, nici că îmi doresc să candidez, să fiu preşedintele României. Am o provocare în acest moment şi-mi ocupă tot timpul, dar nu vreau nici să mă schimb. Este pariul vieţii mele, de a nu mă schimba. Este ceva normal”, a afirmat Ciolacu, conform news.ro.
Premieruls e află în vizită oficială în Germania.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News