Deca: Un director de şcoală va avea, un salariu de bază de aproximativ 11.000 de lei, faţă de 8.500 de lei cât avea

Ligia Deca
Sursă foto: Facebook / Ligia Deca

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, afirmă că, după adoptarea de către Guvern a hotărârii privind modificarea salariilor de bază pentru funcţiile didactice de conducere, un director de şcoală va avea un salariu de bază brut de aproximativ 11.000 de lei, faţă de aproximativ 8.500 de lei, cât avea în decembrie 2023.

”Reglăm, aşa cum am spus, inechităţile salariale – directorii, directorii adjuncţi, contabilii-şefi şi secretarii-şefi din şcoli au, din această lună, un salariu cu 30% mai mare, în medie. Un director de şcoală va avea, de exemplu, un salariu de bază brut de aproximativ 11.000 de lei, faţă de aproximativ 8.500 de lei, cât avea în decembrie 2023”, a explicat Deca, după ce Guvernul a adoptat proiectul de Hotărâre de Guvern prin care se modifică salariile de bază pentru funcţiile didactice de conducere de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, precum şi ale funcţiilor de conducere ale personalului didactic auxiliar, contabil-şef şi secretar-şef.

Ea a menţionat că în luna iunie va urma o nouă creştere, de aproximativ 6%.

”Creşterea totală până în iunie 2024 va fi de peste 36%, în medie”, a susţinut ministrul Educaţiei.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: